x close

Violeta Alexandru: ”Salariile la stat sunt foarte bune. Doar că unii stau pe Facebook în loc să muncească”

10 Iun 2020   •   10:28
Violeta Alexandru: ”Salariile la stat sunt foarte bune. Doar că unii stau pe Facebook în loc să muncească” Hepta

Violeta Alexandru a declarat că salariile la stat sunt foarte bune, iar funcţiile sunt stabile, dar sunt probleme în sistem pentru că unii „stau” pe Facebook în loc să muncească.

"Salariile sunt foarte bune în sistemul public. Cei care se tem de mine sunt cei care ştiu că aceste salarii sunt bune, funcţiile sunt stabile şi le cer performanţă.

În momentul în care, prin comparaţie cu sistemul privat, în sistemul public se câştigă bine, orice manager cere performanţă unor oameni care sunt plătiţi din bani publici, indiferent de funcţia lor.

Nu, nu sunt nici prietena şi nici susţinătoarea celor care lucrează în sistemul public şi aşteaptă să treacă timpul, celor care stau pe Facebook ca să spună despre mine fel şi chip, celor care ar face orice altceva, mai puţin să muncească.”, a zis Violeta Alexadru, la dezbaterea moțiunii simple.
 

Parteneri
Parteneri
sati