În loc să plătească bilet, cei care au vrut să participe la spectacol au adus câte un cadou care să fie dăruit unui copil.
În sală au fost prezenţi copii din mai multe centre de plasament din Bucureşti, dar şi din familii modeste din judeţele Ilfov, Dâmboviţa, Ialomiţa şi din Capitală. Au ascultat colinde şi, în final, au plecat cu daruri. Iar cei care le-au cântat, pe scenă, au fost tot copii.
Evenimentul face parte dintr-o campanie amplă, Zâmbetul din cutie, prin intermediul căreia 9.000 de copii din cele mai sărace 17 judeţe ale ţării se vor bucura de surprize de sărbători.
Printre participanţii la eveniment s-au numărat şi elevii de la Colegiul Naţional Ion Creangă din Capitală. Numai de la acest liceu au fost strânse peste 400 de pachete.
Campania ajunsă la a 8 a ediţie a fost sprijinită şi de colega noastră, Nadina Câmpean.