Antena 3 CNN Actualitate Sorin Grindeanu, așteptat astăzi în Parlament

Sorin Grindeanu, așteptat astăzi în Parlament

Sorin Grindeanu, așteptat astăzi în Parlament
13 Mar 2017   •   08:40

Premierul Sorin Grindeanu este invitat, luni, în plenul Camerei Deputaţilor la dezbaterea "Ora prim-ministrului" pe tema Ordonanţelor de Urgenţă 6/2017 şi 9/2017. 

Biroul permanent al Camerei a aprobat, în 28 februarie, în acest sens, propunerea grupului PNL. 

PNL a solicitat prezenţa premierului Sorin Grindeanu la "Ora prim-ministrului" pentru a discuta pe tema OUG 6/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri privind realizarea investiţiilor finanţate din fonduri publice şi a OUG 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, însă Biroul permanent a aprobat data de 13 martie. 

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a precizat, în 27 februarie, că liberalii cer şi respingerea în regim de urgenţă a celor două acte normative. 

În opinia ei, aceste ordonanţe transformă autorităţile locale în "vasali ai PSD", deoarece 30 de miliarde de lei din bani publici pentru credite de angajament pot fi luaţi oricând fără plafon şi fără sancţiune, ceea ce înseamnă "dependenţa autorităţilor locale de pixul şi bună-voinţa ministrului Dezvoltării Regionale". 

"Premierul Grindeanu trebuie să răspundă de ce aceste două ordonanţe creează un asemenea arbitrariu şi o lipsă de transparenţă în cheltuirea banului public. În spaţiul economic s-a creat posibilitatea de a da credite de angajament din partea autorităţilor locale fără niciun fel de limită, ceea ce înseamnă o recuperare care se va vedea în timp a acestor credite de angajament, deci, practic, se vor contoriza la deficitul bugetar în câţiva ani şi în plus a fost exclusă sancţiunea folosirii acestor bani peste anumite plafoane şi de la un capitol la altul, ceea ce înseamnă arbitrariul. Este de neacceptat ca 30 de miliarde să fie folosiţi într-un mod discreţionar de către actualul Guvern", a afirmat liderul PNL.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Sorin Grindeanu parlament
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close