Antena 3 CNN Actualitate Spania instituie ajutoare pentru săraci. 2,3 milione de persoane vor beneficia de venitul minim vital

Spania instituie ajutoare pentru săraci. 2,3 milione de persoane vor beneficia de venitul minim vital

Guvernul spaniol a anunțat vineri instaurarea unui venit minim vital, de care vor beneficia categoriile vulnerabile, relatează AFP. Sărăcia a fost agravată de criza coronavirusului, ce a determinat o explozie a cererilor de ajutoare alimentare.

Spania instituie ajutoare pentru săraci. 2,3 milione de persoane vor beneficia de venitul minim vital
Sursa foto: Pixabay
29 Mai 2020   •   20:05

"Un nou drept social s-a născut azi în Spania", a afirmat vicepremierul Pablo Iglesias.

Venit minim vital a fost fixat la 462 euro pe lună pentru un adult care trăiește singur. Familiile vor încasa lunar 139 de euro pentru fiecare persoană suplimentară, adult sau copil, cu un plafon fixat la 1.015 euro pe gospodărie.

Potrivit guvernului, 850.000 de familii vor beneficia de acest nou ajutor, respectiv 2,3 milione de persoane, dintre care 30% minori, care vor încasa în medie 10.070 euro pe an.

De acest ajutor vor beneficia și persoanele care au venituri, dar care nu ating plafonul venitului minim vital. Statul va completa cu un supliment până la atingerea acestui plafon.

Doar în prima lună în care va intra în vigoare ajutorul, în iunie, peste 100.000 de familii vor accesa aceste fonduri.

×
Subiecte în articol: Spania
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close