Antena 3 CNN Actualitate Adresa la care nu poate ajunge nimeni: 12 familii din Arad au la poartă acelaşi număr - 43. Poliţia şi poştaşul, puşi în încurcătură

Adresa la care nu poate ajunge nimeni: 12 familii din Arad au la poartă acelaşi număr - 43. Poliţia şi poştaşul, puşi în încurcătură

O stradă din Arad unde 12 familii stau la acelaşi număr, 43, dar în case diferite întinse pe o distanţă de câteva sute de metri, pune în încurcătură autorităţile dar şi pe poştaşul din cartier. Şi asta pentru că, în afară de proprietari, nimeni nu ştie cu siguranţă unde stau aceste familii.

o_1elnqbd7i1rrq4apln44s9tojb.jpg
foto: aradon.ro
de Cristi Popovici    |    28 Oct 2020   •   16:50

Să găseşti familia de la numărul 43 de pe strada Antim Ivireanul din Arad este o adevărată aventură. Şi asta pentru că numărul 43 este pus pe 12 garduri, garaje sau case, întinse pe întreaga lungime a străzii.

Cel mai încurcat de situaţie este poştaşul din cartier. De-a lungul timpului a mai învăţat familiile, dar tot încurcă porţile, atunci când primeşte plicuri sau colete în care nu se specifică în mod clar familia destinatară.

„Sunt poştaş de 30 de ani, dar aşa situaţie nu am mai întâlnit. Pe strada Mierlei mai sunt câteva case cu acelaşi număr, dar aici un sfert de stradă este la numărul 43. Mi-a fost greu la început, a trebuit să îi învăţ pe toţi proprietarii, ca să nu greşesc locul în care duc corespondenţa”, a declarat poştaşul jurnaliştilor de la aradon.ro

Oamenii au încercat să diferenţieze adresele şi au pus litere lângă numărul 43. Dar şi aici au apărut confuzii. Mai exact, sunt mai multe adrese cu numărul 43A.

Era digitală i-a mai scăpat de confuzii pe proprietari. Cu timpul, şi-au trecut facturile în sistem on-line. Dar când e nevoie de o ambulanţă, sau un echipaj de poliţie, oamenii sunt nevoiţi să aştepte în stradă echipajul, pentru că nu au cum să explice la care număr 43 stau.

Aceeaşi situaţie se întâmplă şi când cheamă un taxi.

Oamenii s-au adresat şi primăriei pentru a renumerota casele, dar niciun funcţionar nu şi-a bătut capul pentru a face lumină pe strada Antim Ivireanul.

Situaţia este aşa de ani de când lumea, de pe vremea când terenul unde au fost construite primele case aparţinea unui preot.

„La jumătatea secolului trecut, terenul pe care sunt acum toate aceste case de la numărul 43 a aparţinut unui preot bogat. De fapt, era grădina casei sale. Ulterior, statul a naţionalizat terenul şi l-a parcelat, fiind construite mai multe locuinţe, dar toate au rămas la acelaşi număr”, a povestit un localnic pentru aradon.ro

 

×
Subiecte în articol: Arad
Citește mai multe din Actualitate
» Vezi toate știrile din Actualitate
Cele mai noi știri
Parteneri
x close