Antena 3 CNN Actualitate Elevii vor avea câte o săptămână de vacanță aproape în fiecare lună! Structura anului școlar 2023-2024

Elevii vor avea câte o săptămână de vacanță aproape în fiecare lună! Structura anului școlar 2023-2024

Structura anului școlar 2023-2024. Elevii vor avea câte o săptămână de vacanță aproape în fiecare lună.

Elevii vor avea câte o săptămână de vacanță aproape în fiecare lună! Structura anului școlar 2023-2024
Sursa foto: Pexels / Thirdman
de Laura Dinu    |    05 Oct 2023   •   14:00

Calendarul anului școlar 2023-2024 a fost aprobat de Ministerul Educației pe data de 9 martie 2023, iar organizarea acestuia este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior.  

În acest an școlar sunt 5 module, despărțite de 5 vacanțe. Anul școlar 2023-2024 a început în data de 11 septembrie 2023, iar cursurile se vor încheia pe 21 iunie 2024, potrivit structurii publicate în Monitorul Oficial pe 15 martie. 

Și anul acesta școlar va avea o vacanță „mobilă”, cel puțin așa a fost denumită de oficialii din Educație, alții o numesc „vacanță de schi”. Aceasta a fost fixată de toate inspectorate școlare până la data de 18 august. Tocmai asta face ca fiecare județ să aibă o structură ușor diferită a anului școlar, mai precis modulele 3 și 4 sunt diferite ca durată. 

Anul școlar 2023-2024 are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. „Școala altfel” și „Săptămâna verde” au loc în perioada 11 septembrie 2023 – 26 aprilie 2024, adică pot fi puse de școli în oricare dintre modulele 1, 2, 3 și 4, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare. Cele două programe se planifică în module diferite. Perioadele pentru cele două săptămâni „școala altfel” și „verde” au fost comunicate de către școli părinților și elevilor până la 1 octombrie 2023, conform ordinului de ministru citat. 

Anul școlar 2023—2024 

Modulul 1 – de luni, 11 septembrie 2023, până vineri, 27 octombrie 2023; 

  • Vacanță de toamnă: 28 octombrie 2023 – 5 noiembrie 2023 

Modulul 2 – de luni, 6 noiembrie 2023, până vineri, 22 decembrie 2023; 

  • Vacanță de iarnă: 23 decembrie 2023 – 7 ianuarie 2024 

Modulul 3 – de luni, 8 ianuarie 2024, până vineri, 9 februarie 2024, respectiv vineri, 16 februarie 2024, sau vineri, 23 februarie 2024, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ; 

  • Vacanță de schi: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024 

Modulul 4 – de luni, 19 februarie 2024, respectiv luni, 26 februarie 2024, sau luni, 4 martie 2024, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 26 aprilie 2024; 

  • Vacanță de primăvară: 27 aprilie 2024 – 7 mai 2024 

Modulul 5 – de miercuri, 8 mai 2024, până vineri, 21 iunie 2024; 

  • Vacanța de vară: 22 iunie 2024 – 8 septembrie 2024. 

Structura anului școlar 2023-2024

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 7 iunie 2024.

Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 14 iunie 2024.

Pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor terminale, și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 28 iunie 2024.

Pentru clasele din învățământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare, scrie edupedu.ro.

„Școala altfel” și „Săptămâna verde”

„Școala altfel” și „Săptămâna verde” se vor desfășura în perioada 11 septembrie 2023-26 aprilie 2024, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, la decizia școlii, în module diferite. 

Art. 4. — (1) Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 11 septembrie 2023—26 aprilie 2024, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite. 

(2) La clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică și din învățământul profesional, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, se organizează activități de instruire practică urmărind și scopul acestor programe. 

(3) La clasele din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, se organizează activități de instruire practică. 

×
Subiecte în articol: structură an şcolar
Parteneri
Sebastian Burduja şi-a depus candidatura la Primăria Capitalei
x close