Antena 3 CNN Actualitate Teoria medicului Tudor Ciuhodaru, despre vaccinurile împotriva COVID-19 rămase pe stoc în România

Teoria medicului Tudor Ciuhodaru, despre vaccinurile împotriva COVID-19 rămase pe stoc în România

Dr. Tudor Ciuhodaru a vorbit astăzi, în exclusivitate la Antena 3, despre eficienţa vaccinurilor împotriva virusului SARS CoV-2, dar şi despre cele 8,5 milioane de doze de vaccin anticovid care stau în depozite.

Teoria medicului Tudor Ciuhodaru, despre vaccinurile împotriva COVID-19 rămase pe stoc în România
Sursa foto: Antena 3
de Iulia Gorgorin    |    01 Iul 2022   •   23:22

Tudor Ciuhodaru a vorbit în cadrul emisiunii "Exces de putere", despre declaraţia făcută de ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, care a declarat că protecţia vaccinurilor împotriva COVID-19, în faţa noilor tulpini este aproape de zero.

Dr. Ciuhodaru, despre vaccinul COVID: "Este ca o biată maşină pe care trebui să o împingi de la spate, dacă vrei să mai facă ceva"

"Una este decizia medicală și una este decizia politică. Așa că, dacă atunci când apăruse Omicron, în Africa de Sud și doamna doctor acolo spunea că e o variantă ușoară, că nu pune probleme, simptomatologia este minoră, hopa, brusc, s-a închi tot. Practic au intrat în izolare față de restul lumii și decizia politică a fost cea predominantă.

Pe de altă parte, mai țineți minte când se vorbea despre vaccinul inițial, că e un fel de mașină de asta de teren 4X4, merge peste tot şi este extrem de eficientă? Acum, toate datele medicale și inclusiv domnul Rafila a spus-o, practic e ca o biată mașină pe care trebuie să o împingi și de la spate dacă vrei să mai facă ceva. În aceste condiții, cred că lucrurile trebuie centrate pe măsuri eficiente de sănătate.

Dar, în aceste condiții înseamnă practic protejarea categoriilor vulnerabile, asigurarea de teste, de medicamente antivirale, în așa fel încât să nu se ajungă la cazuri grave și să fie necesară spitalizarea. Centrele de evaluare prespitalicească sunt o soluție cât se poate de corectă pe așa ceva. Coronavirusul este monitorizat atent de toți și sunt mari semne de întrebare. Mă uitam chiar înainte de a intra dumneavoastră în emisiune, hopa brusc și variola maimuţei a devenit o sursă de îngrijorare și se pare că scapă de sub control.

Ştiţi ce nu ne-a zis domnul Rafila, apropo de achiziţia aia cu vaccinurile în avans? Cine a făcut-o. Eu chiar sunt curios. Nu ar fi momentul să vină în faţa Parlamentului?", a spus medicul Tudor Ciuhodaru.

Rafila: "Avem vreo 8,5 milioane de doze de vaccin anticovid care stau în depozite"

În acest moment România are în depozite aproximativ 8,5 milioane de doze de vaccin anticovid și vom mai primi anul viitor încă 19 milioane de doze care însumează circa 800.000 de euro, bani pe care trebuie să îi plătească statul român, spune ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, invitatul lui Marius Tucă la ediția specială, transmisă live de Gândul..

De asemenea, ministrul Rafila a anunţat că anul viitor urmează să mai primim încă 19 milioane de doze, costuri care se ridică la aproximativ 800.000 de euro.

Dr. Ciuhodaru: "De ce nu ni se desecretizează aceste contracte?"

"Vedem şi noi că încă o dată, că cele mai scumpe lucruri din lumea asta, sunt alea care sunt aşa-zise gratuit (...) Toţi banii noştri se duc acolo spre achiziţia de astfel de vacinuri (...) Am înţeles de la domnul Rafila, că aceste doze achiziţionate puteau fi şi refuzate, la un moment dat. Ştiţi foarte bine că eu am votat împotriva paşaportului verde digital de când a fost propus, în Uniunea Europeană. Nu are niciun argument, din punct de vedere medical sau epidemiologic. Constatăm cu toţii că ne-a distrus şi viaţa, şi sănătatea, şi economia. Acum când a fost vorba de prelungire, am cerut şi noi datele. Trebuia să existe un raport, prin martie, a Comisiei Europene - care a fost eficienţa, cum l-au folosit, de ce este bun, de ce vor să îl prelungească. Evident, că în aceste condiţii, te gândeşti că 1 miliard de euro puteai să faci două spitale regionale, puteai să faci centre de virusologie. Ştiţi cât costă centrul de arşi de la Paris? Vreo 30 de milioane de euro, din câte am înţeles. Puteai să ai şi centre de arşi în România. Daţi-ne şi altceva (...) De ce nu ni se desecretizează aceste contracte?", a spus dr. Tudor Ciuhodaru, în exclusivitate la Antena 3.

×
Subiecte în articol: Tudor Ciuhodaru vaccin COVID-19
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close