
Un copil de doi ani şi şapte luni a fost accidentat mortal, miercuri, de un camion, în localitatea Căpuşu Mic. Cel mic era pe marginea unui drum comunal, transmite Agerpres.
"Două echipaje SMURD din cadrul Detaşamentului 2 Cluj-Napoca, dintre care unul de terapie intensivă mobilă, au intervenit în urmă cu puţine momente la un accident rutier petrecut pe raza localităţii Căpuşu Mic. A rezultat o singură victimă, mai exact un pieton accidentat. A fost vorba vorba despre un copil de aproximativ 3 ani, care se afla în stop cardio-respirator la sosirea forţelor noastre. Echipajele SMURD au aplicat imediat manevre de resuscitare, iar pentru a sprijini partea medicală a aterizat la faţa locului şi elicopterul SMURD. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor, a fost declarat decesul copilului", se arată într-o informare a ISU Cluj.
Potrivit IPJ Cluj, a fost deschisă o anchetă pentru stabilirea circumstanţelor în care s-a produs accidentul.
"În data de 2 iulie a.c., în jurul orei 18.45, poliţiştii au fost sesizaţi despre un eveniment rutier înregistrat în localitatea Căpuşu Mic. Din primele cercetări a reieşit că, un bărbat de 43 de ani, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule, format din autoturism şi remorcă, în apropiere de Drumul Comunal 114 (DC114), ar fi accidentat un minor de 2 ani şi 7 luni, aflat în proximitate, în condiţii ce urmează a fi stabilite în cadrul cercetărilor. În urma evenimentului rutier, a fost solicitată de urgenţă intervenţia echipajelor medicale, însă, din nefericire, ulterior a fost constatat decesul minorului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În continuare sunt efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a circumstanţelor în care s-a produs evenimentul", informează IPJ Cluj.