Antena 3 CNN Actualitate Traian Băsescu eliberează vila de protocol

Traian Băsescu eliberează vila de protocol

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, se mută în acest moment în apartamentul pe care l-a cumpărat. Acesta trebuia să elibereze vila de protocol în urmă cu două zile.

Traian Băsescu eliberează vila de protocol
Sursa foto: agerpres
de Mara Maer    |    03 Iun 2022   •   10:07

În această dimineață două dube au ajuns la vila de protocol a fostului președinte, Traian Băsescu.

Ieri, un reprezentant RAAPPS a venit la vila de protocol, unde a fost întâmpinat de Maria Băsescu. Acesta a petrecut mai bine de o oră aici. Imediat după plecarea acestuia, o dubă a sosit la vilă unde a încărcat o parte din lucruri.

În urmă cu scurt timp, oamenii au început să încarce lucruri și în cele două dube sosite la fosta locuință a lui Traian Băsescu. 

Rămâne de văzut dacă fostul președinte alături de soția lui vor părăsi chiar astăzi vila. 

Fostul președinte Băsescu trebuia să elibereze vila de protocol până miercuri, 1 iunie, potrivit unui comunicat al Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat. A avut primul termen de 60 de zile, termen care a expirat.  

Săptămâna trecută RAPPS-UL i-a mai dat 5 zile că să elibereze vila de protocol, dar nu le-a respectat. 

Fostul președinte al României a pierdut dreptul de a folosi locuința de protocol, după ce instanța supremă a decis că Traian Băsescu a fost colaborator al Securității. 

Traian Băsescu: ”Mi-am cumpărat un apartament foarte frumos! Nu stau la mila statului român!”

Fostul președinte a declarat că, în ciuda faptului că în spațul public s-ar fi creat impresia că RAPPS a acționat intempestiv, lucrurile nu stau deloc așa.  

"Este o situație normală, n-aș intra în detalii. Azi (joi - N.R.) i-am chemat să facă inventarul, pentru că acolo este un inventar de predat. (O să mă mut) atât de repede cât pot. Cealaltă locuință este gata să primească mobilier. RAPPS a fost cea mai decentă instituție, a lucrat cu legea, n-a lucrat cu somații, n-a lucrat cu notificări, deci a fost cea mai decentă instituție dintre toate instituțiile statului. 

Un stat care-și batjocorește foștii președinți n-are cum să fie tratat de către foștii președinți altfel decât îi tratează el. Așa că ce-mi dă statul am să-i dau și eu, n-am obligația să-i dau altceva", a afirmat Traian Băsescu pentru Realitatea.net

"Mi-e foarte bine. Credeți-mă că nu am niciun regret personal după locuința de protocol, mi-am cumpărat un apartament foarte frumos, așa că nu stau la mila statului român. (...) Maria e oricum mulțumită, atât timp cât suntem împreună”, a mai spus Băsescu. 

×
Subiecte în articol: Traian Băsescu
Parteneri
Harta voturilor din Bucureşti. Cât "teren" controlează candidaţii
x close