Antena 3 CNN Actualitate Traian Băsescu i-a adus un ultim omagiu fostului premier Radu Vasile: A fost un om care nu te-a încurcat niciodată să faci ceva

Traian Băsescu i-a adus un ultim omagiu fostului premier Radu Vasile: A fost un om care nu te-a încurcat niciodată să faci ceva

Traian Băsescu i-a adus un ultim omagiu fostului premier Radu Vasile: A fost un om care nu te-a încurcat niciodată să faci ceva
04 Iul 2013   •   13:32

Preşedintele Traian Băsescu i-a adus un ultim omagiu fostului premier Radu Vasile, al cărui sicriu a fost depus la Senat.

"Eu am ţinut foarte mult la Radu Vasile pentru că a fost un prim-ministru foarte bun. (...) Îmi amintesc cât de rapid mi-a aprobat programul de reabilitare a aeroportului Otopeni. Terminalul de containere de la Constanţa a fost aprobat tot de Radu Vasile", a declarat Băsescu.

"Şi prima autostradă nouă construită în România a fost aprobată tot de el. Este vorba de Bucureşti-Cernavodă", a mai spus Băsescu.



Fostul premier, care a încetat din viaţă în noaptea de marţi spre miercuri, a fost depus, joi, în holul mare al Senatului, unde va rămâne până vineri, la ora 10.00. Oricine va dori să-i aducă un ultim omagiu fostului premier va avea acces nerestricţionat.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al fostului premier este flancat de soldaţi din Regimentul 30 Gardă. La Senat se mai află membri ai familiei lui Radu Vasile şi apropiaţi ai acestuia.

Radu Vasile va fi înmormântat vineri, la ora 14.00, la Cimitirul Bellu Catolic, lângă mormântul fostului lider ţărănist Corneliu Coposu.
   
Radu Vasile, în vârstă de 71 de ani, a murit în noaptea de marţi spre miercuri. Fostul premier ţărănist Radu Vasile suferea de cancer la colon, iar în urmă cu trei ani fusese operat, el tratându-se atât în ţară, cât şi în Isreal.
   
Radu Vasile a fost prim-ministru în perioada aprilie 1998 - decembrie 1999, propus de PNŢCD. Radu Vasile a fost senator PD de Argeş în legislatura 2000-2004, iar în 2 februarie 2004 a fost ales vicepreşedinte al Senatului, la propunerea PD, înlocuindu-l pe senatorul Ion Vela.



×
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close