Trei primării trebuie să-și plătească datoriile până în anul 4144

de D.G.    |    15 Noi 2016   •   19:27
Trei primării trebuie să-și plătească datoriile până în anul 4144 foto: pixabay.com

Scadență milenială pentru trei primării din Grecia. Un consultant fiscal grec a descoperit că, în anul 2015, trei miniștri de la Atena au decis ca cele trei orașe să-și achite datoriile în puțin peste 2100 de ani, scrie digi24.ro.

Consultantul Andreas Drymiotis a publicat în cotidianul Kathimerini un articol în care reiese că, printr-o decizie a trei miniștri luată anul trecut, trei orașe (din noua municipalitate Fyli a regiunii regiunea Attica) au primit un termen de 2129 de ani să-și achite cele 535 de milioane de euro către bugetul de stat.

Termenul de 21 de secole înseamnă că cele trei orașe își vor plăti datoria în anul 4144.

Alte municipalități au primit termene de plată mai „rezonabile”. Maroussi are de achitat către bugetul de stat 56 de milioane de euro în 166 de ani, iar orașul Pireus un termen de 13 ani pentru o datorie de 10 milioane de euro.

Semnatarii au fost ministrul de interne Nikos Voutsis, ministrul de finanțe Dimitris Mardas și ministrul muncii Panos Skourletis, actual ministru de interne.

x close