Antena 3 CNN Actualitate Trenurile ar putea să nu mai circule de luni. Sindicaliştii CFR decid dacă intră în grevă generală

Trenurile ar putea să nu mai circule de luni. Sindicaliştii CFR decid dacă intră în grevă generală

Trenurile ar putea să nu mai circule de luni. Sindicaliştii CFR decid dacă intră în grevă generală
23 Noi 2008   •   21:10

Sindicaliştii CFR decid luni dacă declanşează greva generală. Şi asta pentru că a expirat termenul până la care Executivul trebuia să aprobe, printr-o ordonanţă de urgenţă, alocarea de bani pentru infrastructura feroviară.
Este a doua ameninţare cu greva generală a ceferiştilor, din această lună. Ei au renunţat în urmă cu două săptămâni la protest, după ce liderii lor au semnat un protocol cu ministrul Transporturilor, Ludovic Orban. Actul conţinea mai multe revendicări dar niciuna dintre acestea nu a fost soluţionată până acum.
Antena3

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close