Antena 3 CNN Actualitate Victorie pentru Guru Bivolaru în justiție. Ce a decis Tribunalul Bucureşti în privința pedepsei

Victorie pentru Guru Bivolaru în justiție. Ce a decis Tribunalul Bucureşti în privința pedepsei

Victorie pentru Guru Bivolaru în justiție. Ce a decis Tribunalul Bucureşti în privința pedepsei
de M.Z.    |    10 Noi 2016   •   19:02

Tribunalul Bucureşti a decis, joi, să scadă un an şi trei luni din condamnarea de şase ani de închisoare primită de liderul spiritual al MISA, Gregorian Bivolaru, pentru trafic de persoane şi acte sexuale cu minori. 

Tribunalul a admis o contestaţie depusă de Gregorian Bivolaru şi a dedus din condamnare perioadele în care liderul MISA a stat în arest în România, Suedia şi Franţa, precum şi perioada petrecută în penitenciar după ce a fost adus în ţară. 

”Admite contestaţia la executare formulată de Bivolaru Gregorian. Desfiinţează în parte sentinţa penală nr.86/23.04.2010 pronunţată de Tribunalul Sibiu. Deduce din pedeapsa închisorii de 6 ani aplicată condamnatului perioada reţinerii şi arestării preventive din România de la data de 29.03.2004 la data de 1.04.2004, precum şi perioadele în care acesta a fost arestat în Suedia, din data de 04.04.2005 la data de 21.10.2005 şi perioada arestului din Franţa, din data de 26.02.2016 la data de 22.07.2016 când acesta a fost extrădat în România. Deduce din pedeapsa închisorii aplicată şi perioada executată în România din data de 22.07.2016 la zi”, se arată în decizia tribunalului. 

Gregorian Bivolaru a fost condamnat definitiv în iunie 2013 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la şase ani de închisoare cu executare pentru trafic de persoane şi acte sexuale cu minori. 

Bivolaru a reuşit să părăsească ilegal teritoriul României, fiind reţinut pe 4 aprilie 2005 de poliţia suedeză în oraşul Malmo. Ulterior, autorităţile suedeze i-au acordat azil politic. 

Liderul MISA a fost prins pe 26 februarie 2016 în Franţa, fiind apoi extrădat în luna iulie în România. 

După sosirea în ţară, Gregorian Bivolaru a cerut Tribunalului Sibiu redeschiderea procesului penal în care a fost condamnat pe motiv ca judecarea lui s-a făcut în lipsă.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: gregorian bivolaru trafic de persoane
Parteneri
Nouă metodă de înșelătorie în România în numele ministrului Energiei
x close