Antena 3 CNN Actualitate Clarificări pe tema înmatriculărilor trotinetelor electrice. UDMR spune că inspecţia RAR nu este obligatorie

Clarificări pe tema înmatriculărilor trotinetelor electrice. UDMR spune că inspecţia RAR nu este obligatorie

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 22:30 23 Noi 2020 Modificat la 22:30 23 Noi 2020
o_1enre67lm1sepi052vktgb1j2jb.jpg

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat săptămâna trecută legea privind introducerea unei noi categorii de vehicule în legislaţie şi anume vehiculele lente. 

Pe listă sunt incluse 35 de noi categorii, printre care utilaje agricole, maşini de asalfat sau de trasat dungi pe asfalt a căror viteză de deplasare nu depăşeşte 25 de kilometri pe oră.

Toate acestea va trebui să fie înmatriculate şi înscrise la RAR, se arată în lege.

La momentul promulgării, s-a crezut că în listă sunt incluse şi trotinetele şi bicicletele electrice. Reprezentanţii UDMR au clarificat luni acest lucru.

„Săptămâna trecută președintele țării a promulgat o lege inițiată de UDMR, care permite înregistrarea vehiculelor electrice lente care circulă cu o viteză mai mică de 25 de kilometri pe oră, dar  care nu se referă la trotinete și la biciclete electrice.

Proprietarii trotinetelor și ai bicicletelor electrice nu trebuie să înmatriculeze aceste vehicule

Inițiatorul legii a atras atenția asupra faptului că în România legile nu permit înregistrarea microbuzelor electrice mai mici, turistice sau miniere- o practică obișnuită în alte țări ale Uniunii Europene- și de aceea UDMR a elaborat o lege în acest sens, care a fost promulgată de președinte”, spun reprezentanţii UDMR

„Utilizarea trotinetelor și a bicicletelor electrice este reglementată prin articolul 12 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 13/2020, în care se precizează, foarte clar faptul că proprietarii trotinetelor și ai bicicletelor electrice nu trebuie să înmatriculeze aceste vehicule și nu trebuie să se prezinte la inspecția tehnică la RAR cu acestea”, au mai explicat inițiatorii legii promulgate de președinte.

 

×
Parteneri
x close