Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" SA a publicat marţi în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) anunţul de participare pentru atribuirea contractului de proiectare şi execuţie a lucrărilor de reabilitare şi electrificare a liniei CF 816 Palas - Port A, inclusiv consolidarea Tunelului Palas, potrivit Agerpres. La finalul intervențiilor de modernizare, Tunelul Palas va deschide un nou acces al trenurilor de marfă către Portul Constanţa, cel mai mare port din România. Valoarea contractului a fost estimată la peste 400 milioane lei, fără TVA, iar Tunelul Palas este nefolosit de 34 de ani. Proiectat de Anghel Saligny în urmă cu mai bine de 125 de ani, Tunelul Palas a fost inaugurat în anul 1900 sub denumirea "Carol I".
Conform unui comunicat al companiei, proiectul are ca obiectiv principal asigurarea celui de-al doilea acces feroviar către Portul Constanţa şi creşterea capacităţii de transport feroviar de marfă către platformele portuare.
"Începând cu anul 1992, tunelul nu a mai fost exploatat, din cauza infiltraţiilor de apă şi a degradării structurale. Prin proiectul propus, infrastructura va fi consolidată şi reabilitată, cu păstrarea elementelor constructive originale realizate din piatră", se menţionează în comunicatul celor de la CFR Infrastrutură.
"Tunelul Palas, inaugurat în anul 1900 sub denumirea «Carol I», reprezintă un element important al patrimoniului tehnic feroviar. Proiectat de inginerul Anghel Saligny, acesta a constituit timp de mai multe decenii o legătură feroviară esenţială în zona municipiului Constanţa", s-a mai precizat în document.
Investiţia prevede realizarea unor lucrări complexe de modernizare a infrastructurii feroviare. Acestea includ consolidarea şi reabilitarea tunelului existent, precum şi extinderea acestuia cu aproximativ 200 de metri în direcţia staţiei Palas. Proiectul include, de asemenea, reabilitarea şi electrificarea liniei CF 816 Palas - Port A, în configuraţie de linie simplă electrificată, pentru exploatarea trenurilor de marfă în condiţii de siguranţă şi eficienţă.
În cadrul lucrărilor vor fi modernizate instalaţiile de semnalizare prin implementarea unui Bloc de Linie Automat Integrat (BLAI) şi adaptarea instalaţiilor de centralizare din staţia Palas. Totodată, vor fi realizate lucrări pentru colectarea şi evacuarea apelor, în vederea eliminării infiltraţiilor şi protejării infrastructurii feroviare.
Valoarea totală estimată a contractului este de peste 404,037 milioane lei, fără TVA , finanţarea fiind estimată a fi asigurată de la bugetul de stat, în conformitate cu prevederile legale aplicabile.
Durata totală a contractului este de 32 de luni, structurată în 6 luni pentru proiectare, 2 luni pentru avizarea şi aprobarea documentaţiilor şi 24 de luni pentru execuţia lucrărilor. După finalizarea recepţiei, lucrările vor beneficia de o perioadă de garanţie de 60 de luni.
CFR SA subliniază că proiectul de reabilitare a liniei ferate Palas - Port A reprezintă o investiţie strategică pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare şi pentru creşterea capacităţii de transport feroviar de marfă către Portul Constanţa, prin asigurarea unui al doilea acces feroviar modern şi eficient către platformele portuare.
"Prin implementarea acestui proiect se urmăreşte fluidizarea traficului feroviar de marfă către Portul Constanţa şi consolidarea rolului transportului feroviar în lanţurile logistice naţionale şi europene", se precizează în comunicat.