CFR SA avertizează asupra riscurilor extreme generate de ignorarea regulilor la trecerile la nivel cu calea ferată, după apariția unor imagini în mediul online care surprind un conducător auto și un pieton traversând calea ferată în timp ce barierele erau coborâte. Potrivit imaginilor, trenul a trecut la o distanță de doar câțiva milimetri de un bărbat, evitând impactul în ultimul moment.
Reprezentanții CFR SA precizează că incidentul s-a produs în condițiile în care instalațiile de semnalizare funcționau corespunzător, însă regulile au fost încălcate deliberat, punând în pericol vieți omenești.
„Imaginile recente apărute în mediul online, care surprind un conducător auto și un pieton ignorând barierele coborâte, sunt un semnal de alarmă dureros: Iresponsabilitatea poate ucide. Deși instalațiile de semnalizare au funcționat perfect, ignorarea lor deliberată a pus în pericol două vieți. Un tren de sute de tone are nevoie de până la 1.000 de metri pentru a frâna. Trenul nu poate vira și nu poate opri instantaneu!”, se precizează pe pagina de Facebook CFR Infrastructură.
În înregistrări se vede cum pietonul traversează calea ferată în timp ce trenul se apropie cu viteză, fiind ratat la o distanță infimă de locomotivă.
CFR SA subliniază că semnalele de avertizare și barierele nu sunt opționale, iar nerespectarea acestora reprezintă principala cauză a accidentelor produse la trecerile la nivel cu calea ferată.
„Semnalele roșii și barierele nu sunt sugestii, ci obligații legale. Forțarea trecerii nu îți câștigă timp, ci îți riscă viața. Factorul uman este cauza principală a accidentelor la nivel cu calea ferată”, se mai arată în aceeași postare.
Compania mai precizează că derulează campania națională de prevenție „FII PRECAUT! TRECEREA LA NIVEL NU IARTĂ GREȘELILE!”, menită să atragă atenția asupra pericolelor generate de comportamentele iresponsabile în trafic.