Antena 3 CNN Actualitate Un copil în vârstă de 10 luni a murit din cauza unui diagnostic greşit

Un copil în vârstă de 10 luni a murit din cauza unui diagnostic greşit

Un copil în vârstă de 10 luni a murit din cauza unui diagnostic greşit
24 Sep 2008   •   12:38

Tragedie pentru o familie din judeţul Prahova. Singurul lor copil, în vârstă de doar 10 luni, a murit la 16 ore după vizita la medic, din cauza unui diagnostic greşit pus de doamna doctor Carmen Iorga de la Spitalul de Pediatrie Ploieşti. Părinţii copilului spun că acesta a fost tratat pentru o simplă răceală, fiindu-le comunicat că "are roşu în gât", deşi suferea de o formă gravă de meningită, care a evoluat galopant.

Specialiştii în boli infecţioase susţin că micuţul avea şanse de supravieţuire dacă i s-ar fi aplicat la timp tratamentul adecvat, mai ales că, "în cazul sugarilor, primele 24 de ore sunt esenţiale". Greşeala doctoriţei Iorga a fost descoperită în dimineaţa următoare de o colegă a acesteia, Niculina Cremenescu, la care soţii Stanciu au ajuns cu copilul "plin de pete violete pe corp", informează Evenimentul Zilei.

Diagnosticul de meningită a fost confirmat imediat de medicii de la Spitalul de Boli Infecţioase Ploieşti, care – încercând să-l salveze pe Sebastian - au chemat de urgenţă un elicopter SMURD pentru a-l transporta la Institutul "Matei Balş" din Capitală. "Când am ajuns la «Balş», medicii ne-au transmis condoleanţe", a declarat tatăl micuţului, citat de Evenimentul Zilei.

Părinţii lui Sebastian cred că în acest moment o anchetă este inutilă, astfel că au decis să nu depună nicio sesizare privind "anumite carenţe în desfăşurarea actului medical". Tot ce îşi doresc este ca autorităţile sanitare să introducă un tratament preventiv împotriva meningitei, astfel încât alte familii să nu sufere o dramă ca a lor. "Trebuie să ţinem cont de faptul că a fost un caz de meningită virală, cu o evoluţie rapidă. Se întâmplă o dată la 1.000 de cazuri, dar se întâmplă", a declarat Simona Schnelbach, preşedintele Colegiului Medicilor Prahova.

Foto: Evenimentul Zilei

Antena3.ro
 

×
Subiecte în articol: prahova
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close