Antena 3 CNN Actualitate Un elev a murit după ce a participat la deschiderea noului an şcolar. Era împreună cu doi prieteni când a avut loc tragedia

Un elev a murit după ce a participat la deschiderea noului an şcolar. Era împreună cu doi prieteni când a avut loc tragedia

Adolescentul de 14 ani a fost alături de colegi la deschiderea anului şcolar iar apoi a dat o fugă, însoţit de doi prieteni, pe malul râului Mureş, în zona Maranata din Arad. Băiatul a fost primul care a intrat în apă, însă la scurt timp a fost tras la fund de curenţi.

Un elev a murit după ce a participat la deschiderea noului an şcolar. Era împreună cu doi prieteni când a avut loc tragedia
Sursa foto: foto: ISU ARAD
de Cristi Popovici    |    14 Sep 2020   •   17:18

Rămaşi pe mal, ceilalţi elevi au încercat să ajungă la prietenul lor, dar apa era prea adâncă şi curenţii prea puternici. Băieţii, ambii de 14 ani, s-au întors la mal unde au sunat la 112.

Le-au povestit operatorilor ce s-a întâmplat, iar la faţa locului au sosit mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad.

Echipaţi cu o barcă de intervenţii, pompierii au început căutările în locul indicat de cei doi martori, căutări care continuă şi la această oră, potrivit aradon.ro

Cei trei prieteni participaseră la festivitatea de deschidere a anului şcolar şi, pentru că a fost zi scurtă iar profesorii le-au dat drumul mai devreme, au decis să termine ziua la râu. Doar că în acea zonă, râul Mureş este foarte adânc.

Tragedia a avut loc în câteva secunde, iar adolescenţii care au fost martori nu au mai avut timp să-şi salveze prietenul.

×
Subiecte în articol: Arad
Parteneri
Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD, la București
x close