Un liceu în doliu după accidentul de motoscuter

08 Iun 2007   •   19:33
Un liceu în doliu după accidentul de motoscuter
Elevul care a murit joi într-un accident de motocicletă urcase pentru prima dată pe şaua unui bolid. Era curios şi a vrut să facă doar o scurtă plimbare. Colegul care conducea motorul este în continuare la spital, în stare gravă. Bărbatul de pe scuter care a fost spulberat de motocicleta elevilor va fi înmormântat sâmbătă.

La o zi după accident, singurul supraveţuitor al accidentului este în continuare în stare gravă. El a fost operat pentru refacerea unui traumatism facial, dar medicii sunt în continuare rezervaţi în privinţa evoluţiei sale. Acesta este elev în ultimul an la Grupul Şcolar Dacia. Clasa lui este extrem de solidară cu elevul de la spital. S-au dus toţi şi au donat sânge.

Colegul său, pe care îl luase pe şa să îl plimbe cu motorul, va fi înmormântat duminică. Zeci de elevi au mers şi vineri la locul incidentului şi au aprins lumânări. După accident, elevii care aveau scutere spun că nu mai au curaj să mai iasă cu ele pe stradă şi le-au scos la vânzare.  

Observator

Parteneri
x close