Antena 3 CNN Actualitate Un primar PNL a murit, după ce a fost bătut crunt de doi subalterni

Un primar PNL a murit, după ce a fost bătut crunt de doi subalterni

Un primar liberal a murit, după ce a fost bătut crunt de un consilier local din comună şi de viceprimar. Întâmplarea ar fi avut loc în urmă cu câteva zile.

Un primar PNL a murit, după ce a fost bătut crunt de doi subalterni
Sursa foto: Hepta/ fagarasultau.ro
de Gabriel Dano    |    01 Apr 2022   •   17:42

Martorii povestesc că cei trei ar fi băut împreuna la ferma viceprimarului, iar spre seară ar fi plecat la casa consilierului local. Acolo, din cauza unor neînțelegeri legate de fermele pe care le au în satul Lovnic, cei trei s-au luat la bătaie.

Primarul Iancu Boeriu, în vârstă de 64 de ani, a fost dus de urgenţă la Spitalul Judeţean Braşov, unde a intrat în comă.

Medicii nu au reușit să îi salveze viața. Parchetul de pe lângă Judecătoria Făgăraș a deschis un dosar penal și a fost sesizat și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.

„Joi, în 24 martie, pe la orele 23.00, la domiciliul inculpatului Buta Gheorghe, se aflau  primarul, viceprimarul, șoferul primarului și consumau alcool. De fapt consumaseră alcool și la un restaurant înainte, și de acolo s-au deplasat la domiciliul inculpatului Buta. Acolo, pe fondul consumului de alcool a apărut o ceartă între ei. Inculpatul l-a lovit inițial pe primar cu pumnul în zona feței și a căzut de pe scaun. După ce a ajuns la pământ, inculpatul i-a mai mai aplicat două lovituri de intensitate mare, în zona abdominală și cel puțin una din cele două lovituri a dus la ruperea intestinului. Viceprimarul l-a prins pe consilier ca să nu-l mai lovească și apoi a intervenit și șoferul, moment în care a încetat agresiunea.  Primarul s-a dus la spital și și-a făcut niște analize, dar nu s-a internat. Până să-i vină rezultatul analizelor a decedat, pentru că a făcut peritonită și de la peritonită până la deces a fost un singur pas.“, a declarat pentru fagarasultau.ro Claudiu Sandu, prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.

În funcție de rezultatul necropsiei și de celelalte probe, se va stabili cauza decesului și cine este vinovat.

„Autopsia medico-legală făcută a constat că există o legătură de cauzalitate între loviturile primite și deces, motiv pentru care dosarul a fost preluat de Parchetul Tribunalului Brașov, inculpatul a fost reținut de către procurori și în acest moment se fac audieri. Cel mai probabil se va propune arestarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri și vătămări cauzatoare de moarte“, a mai spus prim-procurorul Claudiu Sandu.

Iancu Boeriu era născut pe 16 aprilie 1957, la Rupea, iar în această lună urma să își sărbătorească ziua de naștere. Avea doi băieți, iar de curând devenise și bunic.

×
Subiecte în articol: PNL primar
Parteneri
Românii pentru care se reduce vârsta de pensionare
x close