Şoferii a două autocamioane s-au luat la ceartă, marţi seară, în Portul Constanţa, cu privire la prioritatea avută la rampa de descărcare a mijloacelor de transport, unul dintre ei rănindu-l prin înjunghiere pe celălalt, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean, conform Agerpres.
Potrivit sursei citate, marţi în jurul orei 21:35, lucrătorii Poliţiei municipiului Constanţa - Secţia de Poliţie Port au fost sesizaţi, printr-un apel la numărul de urgenţe 112, cu privire la producerea unei agresiuni între doi conducători de camioane.
Poliţiştii au deschis un dosar penal
"Din primele cercetări a reieşit faptul că, pe fondul unui conflict privind prioritatea la descărcarea camionului, un bărbat de 38 de ani ar fi agresat, cu un obiect înţepător, un alt bărbat, de 29 de ani", se arată într-un comunicat transmis de IPJ Constanţa.
Victima a fost transportată la spital.
Cercetările poliţiştilor în acest caz sunt în derulare, fiind deschis un dosar penal.