Vasile Miron a fost adus în România la începutul acestui an.
Potrivit unui comunicat al IGPR, în urma cooperării poliţieneşti internaţionale cu autorităţile judiciare din Germania, poliţişti din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională - IGPR au efectuat vineri o misiune de preluare, sub escortă, a lui Vasile Miron, de 42 de ani.
Pe numele acestuia era emis un mandat european de arestare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. El va fi dus sâmbătă la Tribunalul Bucureşti, pentru confirmarea mandatului de arestare emis anterior în lipsă.
Vasile Miron este principalul suspect în cazul morţii unui copil de 10 ani, Alexandru Andrei Agape, din satul Covasna, comuna Coştuleni, judeţul Iaşi, al cărui trup a fost găsit într-o râpă la sfârşitul lunii mai 2015.
Presa locală a relatat că băiatul provenea dintr-o familie săracă şi mai avea trei fraţi, fiind nevoit să muncească cu ziua prin sat.