Antena 3 CNN Actualitate Vaslui. Un copil de 10 ani a fost găsit în stare de ebrietate pe stradă

Vaslui. Un copil de 10 ani a fost găsit în stare de ebrietate pe stradă

Vaslui. Un copil de 10 ani a fost găsit în stare de ebrietate pe stradă
Sursa foto: foto: pixabay.com
12 Ian 2016   •   10:47

Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui au demarat, marţi, verificări în cazul unui copil în vârstă de 10 ani care a ajuns la în stare de ebrietate la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui, după ce fusese găsit pe stradă, transmite Agerpres.

'Copilul este internat în Secţia Pediatrie a spitalului, unde beneficiază de îngrijiri medicale. S-a luat legătura cu reprezentanţii Protecţiei Copilului', a declarat managerul SJU Vaslui, Ana Rinder.

Minorul a fost găsit dormind pe stradă în centrul municipiului Vaslui, de poliţiştii locali care patrulau prin zonă.

'Colegii mei au demarat verificări în acest caz, urmând să se stabilească în ce împrejurări a ajuns copilul într-o astfel de stare şi ce măsuri se impun', a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Irina Cîmpeanu.

×
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close