Antena 3 CNN Actualitate Vești bune din Italia. Zece dintre românii daţi dispăruţi în urma cutremurului din Italia au fost găsiţi şi sunt în viaţă

Vești bune din Italia. Zece dintre românii daţi dispăruţi în urma cutremurului din Italia au fost găsiţi şi sunt în viaţă

Vești bune din Italia. Zece dintre românii daţi dispăruţi în urma cutremurului din Italia au fost găsiţi şi sunt în viaţă
de S.T.    |    28 Aug 2016   •   21:35

Ministerul Afacerilor Externe precizează că numărul cazurilor de cetățeni români dispăruți aflate în atenția MAE este în acest moment de patru persoane. Toate celelalte persoane care figurau inițial ca fiind dispărute au fost identificate de către echipele consulare și sunt în viaţă.

Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Maria Ligor, i-a vizitat, la spital, pe toți cetățenii români răniți, precum și pe cei din zonele afectate. De asemenea, demnitarul român a participat la ceremonia religioasă oficiată de P.S. Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei pentru victimele tragicelor evenimente și a avut o serie de discuții cu autoritățile locale.

Reprezentanţii Ambasadei României la Roma şi ai Consulatului General al României la Bologna sunt în permanentă legătură cu unităţile medicale în care sunt internaţi cei 6 cetăţeni români răniţi.

În urma finalizării tuturor procedurilor specifice, trupurile neînsufleţite a șapte cetăţeni români decedaţi în urma seismului vor fi repatriate, pe cale rutieră, în cursul zilei de luni, 29 august 2016.

Costurile de repatriere a corpurilor neînsuflețite au fost suportate integral de Ministerul Afacerilor Externe din Fondul special de urgență aflat la dispoziția ministerului.

Echipa consulară mobilă din cadrul Unităţii de Reacţie Rapidă a MAE şi cele două echipe consulare mobile ale Ambasadei României la Roma şi Consulatului General al României la Bologna, aflate în zonele calamitate, încă de la debutul crizei, își vor continua activitatea și demersurile la fața locului până la repatrierea tuturor corpurilor neînsuflețite ale cetățenilor români decedați și până la clarificarea situației persoanelor de cetăţenie română declarate dispărute.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la următoarele numere de telefon: Ambasada României în Italia - (0039) 06 835 233 58 și (0039) 06 835 233 56,  Consulatul General al României la Bologna - (0039) 051 5872120 și (0039)  051 5872209, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

×
Subiecte în articol: cutremur seism
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close