Antena 3 CNN Actualitate Vești neașteptate de la meteorologi. Schimbare drastică a vremii de la o zi la alta

Vești neașteptate de la meteorologi. Schimbare drastică a vremii de la o zi la alta

Vești proaste de la meteorologi. În urmă cu puțin timp au intrat în vigoare două coduri de vreme rea, unul galben și unul portocaliu, pentru mare parte din țară.

Vești neașteptate de la meteorologi. Schimbare drastică a vremii de la o zi la alta
Sursa foto: Pixabay
de Laura Dinu    |    30 Sep 2020   •   12:05

Avertizarea cod galben este valabilă de miercuri, 30 septembrie, ora 10:00 până vineri, 2 octombrie 2020, ora 10:00.

În vestul, centrul şi nordul ţãrii, precum şi în zona de munte va ploua şi se vor acumula cantitãţi de apã însemnate ce vor depãşi 25...35 l/mp.

Miercuri (30 septembrie) vântul va avea intensificãri la munte, în special pe creste, unde la rafalã va sufla cu peste 80 km/h, iar local şi temporar şi în sudul teritoriului, cu viteze în general de 55...60 km/h.

Codul portocaliu va fi valabil tot de miercuri, 30 septembrie, ora 10:00 până vineri, 2 octombrie, ora 10:00.

În Maramureş, nord-vestul Transilvaniei, nordul Crişanei, precum şi în zona Carpaţilor Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali va ploua temporar abundent, iar prin acumulare, cantitãţile de apã vor depãşi 40...70 l/mp.

Însă meteorologii promit că în weekend vremea se va îndrepta, temperaturile ajungând până la 30 de grade Celsius. 

Prognoză METEO 30 septembrie 2020. Vremea în țară

Miercuri dimineață, în regiunile vestice, centrale, nordice şi local în cele estice, sunt înnorãri şi pe arii restrânse plouã, iar la munte, în zona înaltã a Carpaţilor Meridionali, la peste 1800 m sunt precipitaţii slabe sub formã de ninsoare. În restul teritoriului, cerul este variabil, şi doar cu totul izolat plouã slab. Vântul suflã slab şi moderat cu intensificãri în zona de munte. La ora 09 temperatura aerului avea valori cuprinse între 7 grade la Polovragi, Câmpulung Muscel şi Târgu Jiu şi 15 grade la Calafat , Drobeta Turnu Severin , Galaţi ,Negreşti ,Iaşi , Sfântu Gheorghe-Deltã, Sulina şi Tulcea.

Astăzi, în vestul, centrul şi nordul ţãrii, la deal şi la munte, cerul va fi noros şi vor fi perioade în care va ploua, iar prin acumulare cantitãţile de apã vor fi însemnate, acestea urmând a depãşi local 20...25 l/mp şi pe arii restrânse 30 l/mp. În restul teritoriului, înnorãrile vor fi în general temporare, iar ploile, slabe cantitativ se vor semnala pe arii restrânse, cu o probabilitate mai mare spre sfârşitul intervalului. Trecãtor, în zona montanã, la altitudini mai mari de 1800 m precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificãri la munte, în special pe creste unde la rafalã va sufla cu peste 70...80 km/h, iar local şi temporar, dar la viteze mai mici, în general de 55... 60 km/h, îndeosebi în regiunile sudice. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 14 şi 22 de grade, cu cele mai coborâte valori în Maramureş şi în estul Transilvaniei, iar cele mai ridicate în Lunca Dunãrii.

Prognoză METEO 30 septembrie 2020. Vremea în Capitală

La această oră, cerul este variabil, vântul suflã moderat, iar la ora 09 se înregistrau 10 grade la Bãneasa şi 11 grade la Filaret şi la Afumaţi.

Astăzi, cerul va avea înnorãri temporare, iar vântul va sufla moderat, cu intensificãri temporare (cu viteze la rafalã de 43... 50 km/h). Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 21 de grade.

Prima ninsoare din acest an

A nins pentru prima dată în acest an. La peste 2000 de metri altitudine, în munții Făgăraș, s-a așternut un strat de zăpadă de 5 centimetri. Crestele munților sunt albe, iar temperaturile nu mai cresc peste zero grade Celsius.

La Bâlea Lac sunt chiar temperaturi negative. Salvamontistii spun că zăpada a venit chiar mai târziu acum decât în alți ani când ningea chiar la începutul lunii septembrie.

Avertismentul salvatorilor îi vizează în special pe cei care vor să parcurgă trasee montane în această perioadă și catre trebuie să se informeze înainte asupra vremii.

×
Subiecte în articol: meteo prognoza vremea
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close