Lotul 2 Mizil–Pietroasele al Autostrăzii A7, lung de 28,35 de kilometri, a fost recepționat cu 43 de zile întârziere, după ce constructorul a fost nevoit să remedieze probleme la structurile metalice și suduri, dar și neconformități ale asfaltului. CNAIR a identificat inclusiv „vicii ascunse” și a evaluat riscul drept „generalizat, sistemic și inacceptabil”, motiv pentru care solicită constructorului penalități de 43 de milioane de lei, echivalentul a aproximativ 8,2 milioane de euro, potrivit unui document CNAIR, citat de Arena Construcțiilor.
Potrivit sursei citate, pentru una dintre structurile cu probleme, de la km 38+309, au fost solicitate măsuri de monitorizare în exploatare, inclusiv montarea a 32 de extensometre pentru urmărirea eventualelor deplasări ale elementelor metalice. La straturile asfaltice au fost identificate, între altele, grosimi sub limitele minime, lipsa aderenței între anumite straturi și probleme privind materialul din stratul de bază.
În cazul macrotexturii suprafeței de rulare, testele CESTRIN au indicat procente importante de neconformitate pe unele dintre sectoarele verificate. Riscul este că o macrotextură insuficientă reduce capacitatea suprafeței de a evacua apa, ceea ce crește exponențial riscul de acvaplanare.
Probleme la structurile metalice
CNAIR a consemnat neconformități sistemice la trei dintre cele patru structuri metalice ale lotului 2, precum și probleme la sistemul rutier. Au fost identificate deficiențe grave și majore la sudurile pasajelor de la km 26+274 și km 33+755, dar și la podul de la km 38+309 și la sudurile tablierului metalic.
Potrivit documentului citat, corespondența dintre CNAIR și antreprenor, purtată în perioada aprilie–septembrie 2025, arată „fără echivoc” dificultățile întâmpinate în remedierea problemelor și ceea ce CNAIR consideră a fi o abordare defectuoasă a constructorului, care a prelungit nejustificat lucrările și a dus la apariția unor noi neconformități.
Printre problemele constatate, CNAIR menționează reluarea lucrărilor de eclisare, deși Supervizorul dispusese oprirea acestora, situație care a dus inclusiv la sesizarea Inspectoratului de Stat în Construcții. De asemenea, constructorul ar fi utilizat proceduri și materiale necorespunzătoare, inclusiv rășină epoxidică Sikadur-30 ca strat compensator, contrar normelor tehnice, lucrările respective trebuind ulterior demontate și refăcute.
Neconformități la asfaltare
Verificările efectuate pe lotul 2 au scos la iveală neconformități și la lucrările de asfaltare. Testele realizate de CESTRIN au indicat mai multe abateri de la cerințele tehnice, fiind necesară inclusiv efectuarea unui test suplimentar cu Pata de Nisip, la 29 septembrie 2025. Raportul de neconformitate a fost închis ulterior, pe 9 octombrie 2025.
CNAIR a identificat mai multe probleme la macrotextura suprafeței de rulare: testele CESTRIN au indicat procente importante de neconformitate pe anumite sectoare, inclusiv 82,31% pe Calea 2, Banda 2, firul drept. O macrotextură insuficientă afectează evacuarea apei de pe carosabil și poate crește riscul de acvaplanare.
Neconformitățile au vizat și grosimea straturilor asfaltice: verificarea carotelor a evidențiat grosimi sub valorile minime prevăzute de norme. De exemplu, la carota C3, prelevată de la km 44+600, stratul de legătură avea 5,6 cm, iar stratul de bază doar 1,7 cm.
În privința aderenței dintre straturi, la trei dintre cele patru puncte verificate s-a constatat lipsa aderenței dintre stratul de legătură și stratul de bază. CNAIR consideră această problemă un defect critic.
CNAIR a identificat probleme și la calitatea materialului din stratul de bază: la km 44+600, materialul a fost descris în raport drept „deteriorat, sfărâmicios”, ceea ce, potrivit documentului, arată că nu îndeplinea cerințele fizico-mecanice esențiale.
Penalități de 43 milioane de lei
Contractul pentru lotul 2 Mizil - Pietroasele, în lungime de 28,35 km, a fost semnat în iulie 2022, pentru aproximativ 1,25 miliarde de lei fără TVA, iar valoarea actualizată a ajuns la 1,628 miliarde de lei fără TVA.
Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis la 11 august 2022, iar termenul contractual de finalizare era 31 august 2025. Recepția la terminarea lucrărilor s-a făcut la 17 octombrie 2025, cu o întârziere de 43 de zile, după închiderea rapoartelor de neconformitate și remedierea problemelor constatate.
Lotul, executat de asocierea Trace Group Hold Plc Bulgaria – Coni SRL, include două noduri rutiere, Ulmeni și Baba Ana, 20 de poduri și două spații de servicii. CNAIR a concluzionat că obligațiile contractuale nu au fost îndeplinite corespunzător.
Pentru cele 43 de zile de întârziere, CNAIR a calculat penalități de 1 milion de lei pentru fiecare zi, suma totală ajungând la 43 de milioane de lei.
Supervizorul a admis mai multe dintre revendicările formulate de Beneficiar, iar prin decizia din 9 ianuarie 2026 a confirmat dreptul CNAIR de a aplica penalități pentru depășirea termenului contractual.
Întârzierea a fost pusă pe seama mai multor probleme apărute în timpul execuției și al lucrărilor de remediere. Printre acestea se numără intervențiile la structura de la km 33+309, execuția neconformă a 5,84 kilometri de strat de uzură, precum și problemele identificate la podul peste pârâul Sărata, de la km 38+309.
CNAIR a formulat, de asemenea, o revendicare pentru recuperarea costurilor cu energia electrică utilizată de antreprenor pe șantier. În acest caz, Supervizorul a emis o decizie prin care a admis revendicarea în principiu.