Antena 3 CNN Actualitate Vremea se încălzeşte în zilele următoare, iar ploile vor lua locul ninsorilor. Vezi prognoza meteo

Vremea se încălzeşte în zilele următoare, iar ploile vor lua locul ninsorilor. Vezi prognoza meteo

Vremea se încălzeşte în zilele următoare, iar ploile vor lua locul ninsorilor. Vezi prognoza meteo
04 Ian 2010   •   22:59

Din punct de vedere meteorologic, anul 2010 începe normal, cu zăpadă în multe zone din ţară, dar şi ger pe timpul nopţii în zonele joase din nord şi centru. Totuşi, vremea se va încălzi în zilele următoare, astfel încât maximele pot ajunge şi la 15 grade în sud-est iar ploile vor lua locul ninsorilor, în toate regiunile.

Cantităţile de precipitaţii vor fi mai mari decât în mod obişnuit. Meteorologii spun că este foarte posibil ca vremea să devină din nou foarte rece în a doua decadă a lui ianuarie când temperaturile pot coborî până la -20 de grade.

În februarie va fi vreme mai caldă în Moldova şi Dobrogea, unde temperaturile pot trece de 15 grade. În celelalte regiuni, maximele se vor încadra în limitele temperaturilor obişnuite pentru finalul iernii. Zilele calde vor alterna cu cele mai reci, în care minimele pot coborî şi sub -15 grade în depresiuni. Va mai ninge, în special la munte.

Primăvara acestui an debutează cu vreme rece în nord-vestul ţării unde mai pot fi câteva zile cu ninsori. Însă, în a doua jumătate a lui martie vom avea şi primele temperaturi de peste 20 de grade, în zona de sud-est a ţării. Ploile vor fi mai frecvente, iar meteorologii se aşteaptă la cantităţi mari de precipitaţii în toate regiunile.

PROGNOZA METEO PENTRU URMĂTOARELE ZILE
În ţară
Marţi
Cerul se va înnora treptat în toate regiunile, începând dinspre sud-vest. După-amiaza şi noaptea vor cădea precipitaţii mixte, pe arii extinse în Banat şi Oltenia - unde cantităţile de apă pot depăşi izolat 15...20 l/mp - şi local în celelalte regiuni, favorizând producerea de polei. La munte vor predomina ninsorile. Vântul va prezenta unele intensificări în Banat şi în Dobrogea, iar la munte va sufla tare, viscolind ninsoarea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între - 7 şi 3 grade. Temperaturile minime, în creştere accentuată faţă de noaptea anterioară, se vor situa între - 8 şi 2 grade. În prima parte a zilei va fi ceaţă pe arii restrânse, îndeosebi în sudul, centrul şi estul ţării. Presiunea atmosferică va scădea.

Miercuri
Vremea se va încălzi, dar va fi în general închisă. Vor fi precipitaţii, predominant sub formă de ploaie, pe arii extinse în vestul şi sud-vestul ţării (unde vor fi cantităţi de apă mai însemnate) şi local în rest. În zonele montane vor fi precipitaţii mixte. Izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va prezenta intensificări în Banat, Crişana şi Dobrogea, iar la munte va sufla tare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 0 şi 10 grade, iar cele minime se vor situa între - 3 şi 3 grade, uşor mai ridicate în Dobrogea. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă în sud-est. Presiunea atmosferică va mai scădea uşor în prima parte a intervalului, apoi va începe să crească.

Joi
Vremea va fi caldă pentru prima decadă a lunii ianuarie. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în vestul şi nord-vestul ţării, precum şi la munte, unde pe arii restrânse va mai ploua slab. În zonele joase, mai ales din est şi sud-est, local va fi ceaţă, îndeosebi dimineaţa şi noaptea. Vântul va prezenta unele intensificări în Banat, Crişana şi zona montană înaltă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 şi 12 grade, iar cele minime se vor situa, în general, între - 3 şi 5 grade.

În Bucureşti

Marţi
Cerul va fi temporar noros, în prima parte a zilei vor fi condiţii de ceaţă, iar noaptea vor cădea precipitaţii mixte, favorizând producerea de polei. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 0 grade, iar cea minimă, în creştere accentuată faţă de noaptea precedentă, va fi de - 2 ... - 1 grad. Presiunea atmosferică va scădea.

Miercuri
Vremea se va încălzi. Cerul va fi mai mult noros şi, îndeosebi în cursul zilei, temporar va ploua. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 4 ... 5 grade, iar cea minimă de 0 ... 1 grad. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă. Presiunea atmosferică va mai scădea uşor în prima parte a intervalului, apoi va începe să crească.

Joi
Vremea va fi caldă pentru prima decadă a lunii ianuarie. Cerul va fi variabil şi, mai ales dimineaţa şi noaptea, vor fi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 6 ... 7 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 2 grade.

Antena 3

×
Subiecte în articol: meteo prognoza meteo vremea
Parteneri
O biserică din Alba a ars până la temelie, chiar în prima zi de Paște
x close