Antena 3 CNN Actualitate Vremea se menţine rece: -3 grade, înregistrate în Harghita

Vremea se menţine rece: -3 grade, înregistrate în Harghita

Vremea se menţine rece: -3 grade, înregistrate în Harghita
Sursa foto: Foto: Intact Images
07 Oct 2010   •   11:56

Vremea nu dă încă semne de îmbunătăţire. Joi dimineaţă, temperaturile au scăzut în Harghita până la -3 grade Celsius, iar în celelalte localităţi din judeţ abia au depăşit limita îngheţului.

"Puţin înainte de ora 8.00, la staţia meteo Bucin au fost măsurate minus 3 grade Celsius, această valoare reprezentând temperatura minimă din această dimineaţă în judeţul Harghita", a precizat, pentru Mediafax, meteorologul de serviciu Gheorghe Ciobîcă.

Primele temperaturi negative din acest sezon în Harghita s-au înregistrat marţi. Atunci, mercurul din termometre a coborât până la - 6 grade Celsius la Joseni şi -4,5 grade la Miercurea Ciuc şi Topliţa.

Potrivit meteorologilor, vremea se va menţine rece şi în următoarele două zile. Maximele nu vor depăşi 12 grade în majoritatea regiunilor, iar cerul va fi mai mult noros.

Pentru informaţii complete despre avertizări şi starea vremii, accesaţi site-ul meteoplus.ro.

Antena3.ro


 

 

 

 

×
Subiecte în articol: meteo prognoza vremea rece Harghita
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close