Antena 3 CNN Alegeri Parlamentare 2016 ALEGERI PARLAMENTARE 2016. Ce partid este primul pe buletinul de vot

ALEGERI PARLAMENTARE 2016. Ce partid este primul pe buletinul de vot

ALEGERI PARLAMENTARE 2016. Ce partid este primul pe buletinul de vot
Sursa foto: Foto: Intact Images
de M.Z.    |    07 Noi 2016   •   20:06

ALEGERI PARLAMENTARE 2016. Candidaţii liberali se vor afla pe prima poziţie pe buletinul de vot pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie, conform ordinii stabilite, luni, prin tragere la sorţi de către Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti (BEM). 

Formaţiunile parlamentare ocupă primele poziţii pe buletinul de vot, începând cu Partidul Naţional Liberal (PNL), apoi Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE), Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) pe poziţia a treia şi Partidul Social Democrat (PSD) pe poziţia a patra, conform procesului-verbal încheiat cu ocazia tragerii la sorţi a ordinii în care se tipăresc numele candidaţilor pe buletinul de vot pentru Circumscripţia electorală nr. 42 a Municipiului Bucureşti. 

Potrivit documentului publicat pe site-ul Prefecturii Bucureşti, s-a procedat la tragerea la sorţi a ordinii pentru înscrierea pe buletinele de vot a listelor depuse de către partidele politice parlamentare, alianţele politice sau electorale ce cuprind cel puţin un partid politic parlamentar şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale cu grup parlamentar propriu în ambele Camere ale Parlamentului. 

Următoarele pe buletinul de vot sunt partidele politice neparlamentare şi alianţele politice ori electorale dintre acestea, în ordinea stabilită prin tragere la sorţi: Partidul Ecologist Român (PER), Partidul România Mare (PRM), Partidul Socialist Român (PSR), Uniunea Salvaţi România (USR), Alianţa Noastră România (ANR), Partidul Mişcarea Populară (PMP), Partidul România Unită (PRU). 

Pe buletinul de vot urmează în ordinea în care au fost trase la sorţi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale: Uniunea Croaţilor din România, Forumul Democrat al Germanilor din România, Uniunea Polonezilor din România, Uniunea Democrată Turcă din România, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, Uniunea Democrată a Slovacilor şi Cehilor din România, Uniunea Elenă din România, Asociaţia Macedonenilor din România, Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România, Uniunea Sârbilor din România, Uniunea Culturală a Rutenilor din România, Asociaţia Liga Albanezilor din România, Asociaţia Italienilor din România - RO.AS.IT, Uniunea Armenilor din România, Asociaţia Partida Romilor "PRO-EUROPA", Uniunea Bulgară din Banat - România. 

Următorii sunt candidaţii independenţi care, conform legislaţiei în vigoare, se înscriu pe buletinul de vot în ordinea înregistrării candidaturilor, şi anume: George-Alexandru Manciu, Ion-Gabriel Linţă, Elena Udrea, Teodor Paleologu, Vişinel-Costel Bălan, Remus Cernea. 

În total, pe buletinul de vot se vor afla 33 de poziţii la care figurează listele de candidaţi şi candidaţii independenţi.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: alegeri parlamentare 2016
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close