Antena 3 CNN Actualitate 365 de rachete antigrindină, lansate pentru protejarea culturilor agricole din România

365 de rachete antigrindină, lansate pentru protejarea culturilor agricole din România

365 de rachete antigrindină au fost lansate în ultimele şapte zile din punctele de lansare ale Unităţilor de combatere a căderilor de grindină Prahova, Oltenia şi Timiş, pentru protejarea culturilor agricole şi a comunităţilor locale din zonele de intervenţie, a anunţat, vineri, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

"În perioada 22-29 mai 2020, din punctele de lansare ale Unităţilor de combatere a căderilor de grindină Prahova, Oltenia şi Timiş din cadrul Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor (SNACP) au fost lansate un număr de 365 de rachete antigrindină, pentru protejarea culturilor agricole şi a comunităţilor locale din zonele de intervenţie. Potrivit imaginilor radar, pericolul căderilor de grindină a fost înlăturat datorită acţiunilor active de intervenţie în atmosferă desfăşurate în cadrul unităţilor din structura SNACP, iar balanţa de apă din nor nu a fost afectată", se arată într-un comunicat al MADR .

în zone neprotejate din judeţele Dâmboviţa, Argeş, Alba, Maramureş, Vâlcea şi Dolj, precum şi în alte localităţi afectate de vreme rea şi care nu se află în aria de intervenţie a infrastructurii SNACP, s-au înregistrat căderi de grindină care au produs pagube însemnate, culturile agricole fiind afectate de fenomene meteo extreme.

Sezonul de combatere a căderilor de grindină începe în data de 15 aprilie a fiecărui an şi se finalizează în 15 octombrie, pentru toate Unităţile din structura SNACP.

În această etapă, în intervalul 15 aprilie - 29 mai, unităţile de combatere a căderilor de grindină din cadrul SNACP au lansat 796 rachete antigrindină din Unităţile de Combatere a Căderilor de Grindină Prahova, Oltenia, Timiş, Moldova 1 Iaşi şi Moldova 2 Vrancea.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Sondajul care cutremură scena politică. Se schimbă tot