Veneţia vrea să majoreze taxa de vizitare a orașului la 50 de euro pe zi din 2027
Publicat acum cateva secunde
În accident au fost implicate un TIR, condus de un șofer român, și un automobil unde se aflau două persoane. Toate cele 3 victime au decedat.
Coliziunea a avut loc vineri la prânz, la est de orașul Castres.TIR-ul transporta pietriș pe drumul spre Brassac.
Șoferul român, în vârstă de 40 de ani, a încercat să recupereze controlul vehiculului, printr-o parcare laterală, fără să aibă succes.
Din păcate, nu a reușit să evite un automobil care venea din sens opus.
Mașina unde se aflau cele două victime a fost târâtă pe o distanță de 80 de metri și au murit, în cele din urmă.
Poliția a stabilit o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului.