Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Alex Maxim, în sfârșit un gol pentru Mainz în campionatul Germaniei

Alex Maxim, în sfârșit un gol pentru Mainz în campionatul Germaniei

Internaţionalul român Alexandru Maxim a marcat primul său gol pentru formaţia Mainz 05, sâmbătă, în meciul câştigat cu scorul de 3-2, pe teren propriu, cu Hamburger SV, în etapa a opta a campionatului de fotbal al Germaniei.

Maxim a deschis scorul încă din minutul 2 al partidei, celelalte goluri fiind marcate de Stefan Bell (52) şi Danny Latza (58), respectiv Walace (9) şi Sejad Salihovic (90+2 - penalty).

Alex Maxim a jucat 61 de minute, având 6 partide în acest sezon din Bundesliga.

Vicecampioana RB Leipzig a câştigat cu 3-2 derby-ul cu Borussia Dortmund, în deplasare. Marcel Sabitzer, Yussuf Poulsen şi Jean-Kevin Augustin au punctat pentru oaspeţi, iar gabonezul Pierre-Emerick Aubameyang a reuşit o dublă pentru Borussia.

Bayern a surclasat-o pe Freiburg cu 5-0, prin autogolul lui Julian Schuster şi golurile reuşite de Kingsley Coman, Thiago, Robert Lewandowski şi Joshua Kimmich.

Rezultate:
Sâmbătă
Borussia Dortmund - RB Leipzig 2-3
Au marcat: Pierre-Emerick Aubameyang 4, 64 - penalty, respectiv Marcel Sabitzer 10, Yussuf Poulsen 25, Jean-Kevin Augustin 49 - penalty.
Cartonaşe roşii: Sokratis Papastathopoulos 48, respectiv Stefan Ilsanker 56.

FC Bayern Munchen - Freiburg 5-0
Au marcat: Julian Schuster 8 (autogol), Kingsley Coman 42, Thiago 63, Robert Lewandowski 75, Joshua Kimmich 90+3.
 

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: Bundesliga
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Momentul terifiant când un stâlp e înghițit de craterul din Slănic