Antena 3 CNN Sport Tenis Anunț de ultimă oră al Simonei Halep: "Trebuie să mă retrag de la turneu din cauza problemelor medicale"

Anunț de ultimă oră al Simonei Halep: "Trebuie să mă retrag de la turneu din cauza problemelor medicale"

Jucătoarea de tenis Simona Halep, numărul 1 în clasamentul WTA, a anunţat, miercuri, că nu va juca la turneul Nature Valley International, programat la Eastbourne în perioada 24-30 iunie, din cauza unei accidentări.

"Îmi pare foarte rău să anunţ că mă retrag de la turneul Nature Valley International de săptămâna viitoare. Am experimentat dureri la tendonul lui Ahile şi o inflamaţie în timpul turneului de la Roland Garros şi încă nu sunt refăcută în totalitate. Am fost sfătuită de medici să prelungesc pauza şi să continui tratamentul. Mi-a plăcut să joc la Eastbourne anul trecut şi sper să revin acolo la ediţia din 2019. Mulţumesc tuturor pentru înţelegere şi susţinere", a scris Halep pe contul personal de Facebook.

Turneul de la Eastbourne trebuia să fie primul la care participă jucătoarea română după victoria de la Roland Garros. Nature Valley International, turneu care se desfăşoară pe iarbă, are categoria Premier şi premii totale în valoare de 852.564 de dolari. Acesta este ultimul turneu din calendarul WTA înaintea celui de Mare Şlem de la Wimbledon, programat în perioada 2 - 15 iulie.

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: Simona Halep
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Benzina, mai scumpă decât motorina pentru prima dată în ultimele 10 luni