Antena 3 CNN Externe „Au continuat pur și simplu să ucidă. Ne luptăm cu un regim brutal cu mâinile goale”. Mărturiile oamenilor care protestează în Iran

„Au continuat pur și simplu să ucidă. Ne luptăm cu un regim brutal cu mâinile goale”. Mărturiile oamenilor care protestează în Iran

A.N.
5 minute de citit Publicat la 23:13 12 Ian 2026 Modificat la 23:40 12 Ian 2026
Proteste în Iran. Foto: Profimedia Images

„Au tras direct în oameni, iar protestatarii au căzut pe loc”. Acesta este una dintre mărturiile cutremurătoare venite din Iran, unde martori spun că forțele de securitate au reprimat sângeros protestele, folosind arme automate împotriva civililor ieșiți în stradă, relatează BBC.

Vocea lui Omid tremura în timp ce vorbea, temându-se că ar putea fi identificat. Spargerea zidului de tăcere dintre Iran și restul lumii necesită un curaj enorm, având în vedere riscul represaliilor din partea autorităților.

Omid, aflat la începutul vârstei de 40 de ani și al cărui nume a fost schimbat pentru siguranța sa, a participat în ultimele zile la proteste pe străzile unui oraș mic din sudul Iranului, împotriva agravării situației economice.

El spune că forțele de securitate au deschis focul asupra protestatarilor neînarmați din orașul său, folosind arme de asalt de tip Kalașnikov.

„Ne luptăm cu un regim brutal cu mâinile goale”, a spus el.

BBC a primit relatări similare despre reprimarea protestelor de către forțele de securitate, în urma manifestațiilor de amploare desfășurate în întreaga țară săptămâna trecută.

De atunci, autoritățile au întrerupt accesul la internet, ceea ce face ca relatările din Iran să fie mai dificile ca niciodată. Serviciul BBC Persian are interdicție de a relata din interiorul Iranului, impusă de guvern.

Unul dintre cele mai mari valuri de proteste antiguvernamentale la nivel național a avut loc joi, în a douăsprezecea noapte de demonstrații. Mulți oameni par să fi ieșit în stradă joi și vineri, după apelurile lansate de Reza Pahlavi, fiul aflat în exil al ultimului șah al Iranului, răsturnat în Revoluția Islamică din 1979.

A doua zi, liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a declarat: „Republica Islamică nu va da înapoi”.

Se pare că cele mai grave violențe au avut loc după acest avertisment, întrucât forțele de securitate și Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice acționează la ordinele sale.

Autoritățile iraniene au acuzat Statele Unite și Israelul că instigă la tulburări și au condamnat „acțiuni teroriste”, potrivit presei de stat.

O tânără din Teheran a spus că joia trecută a fost ca „ziua judecății”.

„Chiar și cartierele îndepărtate din Teheran erau pline de protestatari – locuri în care nu ți-ai fi imaginat așa ceva”, a spus ea. „Dar vineri, forțele de securitate au ucis, au ucis și au ucis. Văzând cu ochii mei ce se întâmpla m-a făcut să mă simt atât de rău încât mi-am pierdut complet moralul. Vineri a fost o zi însângerată”.

Ea a mai precizat că, după crimele de vineri, oamenii se temeau să mai iasă din case și că mulți au început să scandeze din alei sau din interiorul locuințelor.

Teheranul era un câmp de luptă, a spus ea, cu protestatari și forțe de securitate ocupând poziții și adăposturi pe străzi.

Dar a adăugat: „În război, ambele părți au arme. Aici, oamenii doar scandează și sunt uciși. Este un război cu o singură parte”.

Martori oculari din Fardis, un oraș aflat la vest de Teheran, au declarat că, vineri, membri ai forței paramilitare Basij, aflată sub comanda Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC), au atacat brusc protestatarii, după ore întregi în care nu fusese nicio prezență a poliției pe străzi.

Potrivit martorilor, forțele de ordine– îmbrăcate în uniforme și deplasându-se pe motociclete – au tras cu muniție reală direct asupra protestatarilor. De asemenea, mașini fără însemne au pătruns în alei, iar ocupanții au tras asupra locuitorilor care nu participau la proteste.

„Două sau trei persoane au fost ucise pe fiecare alee”, a afirmat un martor.

Persoanele care au oferit relatări pentru BBC Persian spun că realitatea din Iran este greu de imaginat pentru lumea din afară, iar bilanțul victimelor raportat până acum de presa internațională reprezintă doar o fracțiune din estimările lor.

Instituțiile media internaționale nu au voie să lucreze liber în Iran și se bazează în mare parte pe organizații iraniene pentru drepturile omului care activează în afara țării.

Luni, organizația Iran Human Rights, cu sediul în Norvegia, a anunțat că cel puțin 648 de protestatari au fost uciși în Iran, inclusiv nouă persoane sub 18 ani.

Unele surse locale și martori oculari vorbesc despre cifre mult mai mari, de la câteva sute la câteva mii de persoane ucise în diferite orașe.

BBC nu poate verifica independent aceste date, iar până în prezent autoritățile iraniene nu au furnizat statistici oficiale sau transparente privind numărul morților.

În schimb, presa iraniană a relatat că 100 de membri ai forțelor de securitate au fost uciși în timpul protestelor, susținând că protestatarii – pe care îi numește „huligani” – au incendiat zeci de moschei și bănci în mai multe orașe.

Videoclipuri verificate de echipa de fact-checking a BBC Persian arată, de asemenea, vehicule de poliție și unele clădiri guvernamentale incendiate în diferite locații în timpul protestelor.

Mărturiile și imaginile trimise către BBC Persian provin în principal din orașe mari, precum Teheran, Karaj (în apropiere), Rasht (în nord), Mashhad (în nord-est) și Shiraz (în sud). Aceste zone au acces mai bun la internet prin rețeaua de sateliți Starlink.

Informațiile din orașele mici – unde s-au înregistrat multe dintre primele victime – sunt limitate, deoarece accesul la Starlink este foarte redus.

Totuși, volumul, coerența și similitudinea relatărilor primite din diferite orașe indică gravitatea reprimării și utilizarea pe scară largă a violenței letale.

Asistente medicale și cadre sanitare care au vorbit cu BBC spun că au văzut numeroase cadavre și protestatari răniți.

Aceștia au relatat că spitalele din multe orașe au fost copleșite și nu au reușit să trateze persoanele cu răni grave, în special la cap și ochi. Unii martori au spus că trupurile erau „stivuite unele peste altele” și nu erau predate familiilor.

Videoclipuri grafice publicate duminică pe canalul de Telegram administrat de activiști, Vahid Online, arată un număr mare de cadavre la Institutul de Medicină Legală Kahrizak din Teheran, unde numeroase familii fie jelesc, fie încearcă să identifice trupurile neînsuflețite.

Într-unul dintre videoclipuri, aparent filmat la Kahrizak, rudele sunt văzute privind fotografii ale unor corpuri neidentificate afișate pe un ecran.

Numeroase trupuri aflate în saci negri sunt vizibile atât în interiorul clădirii, cât și pe stradă, doar o parte dintre ele fiind identificate.

Un alt videoclip arată interiorul unui depozit cu mai multe cadavre, iar un altul surprinde descărcarea unui camion din care sunt scoase trupuri.

Un angajat al unei morgi dintr-un cimitir din Mashhad a declarat că, înainte de răsărit, în dimineața zilei de vineri, între 180 și 200 de cadavre cu răni grave la cap au fost aduse și îngropate imediat.

O sursă din Rasht a declarat pentru BBC Persian că 70 de cadavre ale protestatarilor au fost transferate joi la morga unui spital din oraș. Potrivit sursei, forțele de securitate au cerut „plata gloanțelor” înainte de a elibera trupurile familiilor.

În același timp, un cadru medical dintr-un spital din estul Teheranului a spus că joi au fost aduse aproximativ 40 de cadavre în aceeași zi. Numele spitalului nu a fost făcut public pentru a proteja identitatea martorului.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat duminică că este „șocat de relatările privind violența și utilizarea excesivă a forței de către autoritățile iraniene împotriva protestatarilor, soldate cu morți și răniți în ultimele zile”.

„Vreau să subliniez că, indiferent de numărul victimelor, utilizarea forței letale de către forțele de securitate este îngrijorătoare”, a declarat Mai Sato, raportor special al ONU pentru situația drepturilor omului în Republica Islamică Iran, într-o declarație pentru BBC Persian.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole