Antena 3 CNN Actualitate Locale Bărbat bătut de un tânăr pe care l-a luat la ocazie, după ce l-a acuzat că i-a furat telefonul, în Drobeta Turnu Severin

Bărbat bătut de un tânăr pe care l-a luat la ocazie, după ce l-a acuzat că i-a furat telefonul, în Drobeta Turnu Severin

Un bărbat de 49 de ani susține că a fost luat la bătaie de un tânăr pe care l-a luat la ocazie, în Drobeta Turnu Severin.

de Andreea Ştefan    |   

Bărbatul de 49 de ani, din Strehaia, povestește că a luat un tânăr la ocazie pentru a merge în Drobeta Turnu Severin.

În localitatea Balota, doi tineri au fost luați, la rândul lor, la ocazie de același șofer.

Ajunși la destinație, bărbatul de 49 de ani a constatat că îi lipsește telefonul, reproșându-i tânărului că i l-ar fi furat.

Nervos, tânărul i-a dat doi pumni în față și a plecat, lăsându-și victima întinsă pe jos.

Autoritățile au fost alertate de un paznic al unui magazin.

Odată ajuns la spital, bărbatul a constatat că nu fusese jefuit și că încă avea telefonul mobil asupra sa.

Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru lovire și alte violențe pe numele tânărului.

Între timp, bărbatul a fost externat din spital.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Ce pensie va primi un român care a muncit 35 de ani, după noua lege