Tot Islamabadul e blocat. Străzile capitalei Pakistanului sunt goale de zile întregi, magazinele au tras obloanele, iar transportul public a fost suspendat. Oficialii și angajații din birouri au fost trimiși să lucreze de acasă, în timp ce muncitorii cu ziua nu mai au unde munci. Pe străzi mai sunt doar militari și polițiști în uniformă, scrie The Guardian.
Pentru mulți, situația seamănă cu o întoarcere în perioada pandemiei. De această dată însă, cauza nu este un virus, ci statutul Islamabadului de gazdă a negocierilor dintre Statele Unite și Iran, care ar putea deschide calea către încheierea războiului din Orientul Mijlociu. În așteptarea celor două delegații, asupra orașului au fost impuse măsuri stricte de securitate.
Totuși, pe fondul incertitudinii privind desfășurarea negocierilor, nemulțumirea a început să crească. Pentru locuitori, restricțiile dure și aparent pe termen nedeterminat au devenit o sursă de frustrare și dificultăți economice.
Mulți dintre cei care muncesc în Islamabad și în orașul vecin Rawalpindi, dar nu își permit să închirieze un apartament, au fost evacuați brusc sâmbătă din hostelurile în care locuiau, după un ordin al guvernului. Zeci de mii de oameni au fost nevoiți să își găsească în grabă un loc unde să stea.
Pe măsură ce zilele trec, iar negocierile promise nu se concretizează, iar lockdownul este prelungit în mod repetat, tot mai mulți se întreabă cât timp vor mai fi ținuți departe de sursele lor de venit.
Areej Akthar, ofițer de sănătate la Pakistan Institute of Medical Sciences, un spital de stat din Islamabad, s-a numărat printre miile de persoane obligate să își părăsească locuințele. „Sâmbăta a fost haotică”, a spus ea. „Eu am fost norocoasă, pentru că satul meu este la trei ore de mers cu mașina. Dar mulți oameni din orașe și provincii îndepărtate au fost nevoiți să își roage colegii, prietenii și rudele să îi lase să stea la ei până când vor avea loc negocierile dintre SUA și Iran.”
Pe măsură ce amânările discuțiilor s-au prelungit, și frustrarea lui Akthar a crescut. Închiderea transportului public înseamnă că ea nu poate reveni în oraș. „Este ca și cum am trăi într-o cușcă”, a spus ea. „Nu ne putem întoarce la muncă. Mulți, ca mine, nu își permit să închirieze un apartament, de aceea locuim în hosteluri.”
Mulți locuitori s-au plâns și că lockdownul agravează impactul economic al războiului asupra oamenilor obișnuiți.
De când SUA și Israelul au început să bombardeze Iranul, la sfârșitul lunii februarie, iar Teheranul a ripostat prin închiderea Strâmtorii Ormuz, Pakistanul s-a numărat printre țările cele mai afectate de criza energetică. Au fost impuse pene de curent de până la șapte ore, din cauza lipsei de combustibil, iar multe restaurante din capitală au fost nevoite să se închidă din lipsă de gaz pentru gătit.
Restaurantele care mai rămăseseră deschise au fost acum obligate să își închidă porțile, în timp ce șoferii de taxi spun că veniturile lor au scăzut cu 50%.
Muhammad Zubair, în vârstă de 45 de ani, muncitor plătit cu ziua, a spus că nu a mai putut lucra în ultimele șase zile.
Stând pe trotuar, în Islamabad, Zubair a respins ideea că găzduirea unor negocieri de nivel înalt ar fi un lucru bun pentru pakistanezi. „Lockdown înseamnă fără muncă, iar fără muncă înseamnă fără mâncare. Guvernului nu îi pasă de cei săraci. Noi avem nevoie să muncim ca să ne putem hrăni copiii.”
Guvernul a anunțat că examenele pentru peste 1.200 de candidați la funcții publice vor fi mutate la Lahore, la peste 370 de kilometri distanță. Yasir Mushtaq a spus că nu este sigur că își va putea permite deplasarea. „Trebuie să mă împrumut”, a spus el. „Pentru candidate este și mai greu. Multe femei nu pot călători singure fără să fie însoțite de părinți. Unele se gândesc să renunțe la examen.”
Un oficial de rang înalt a spus că are impresia că întreaga țară s-a oprit în loc, în așteptarea unor decizii la Washington și la Teheran. „Suntem cu toții sub lockdown și pare că ne-am întors în zilele coronavirusului.”