Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Cătălin Hâldan ar fi împlinit, miercuri, 40 de ani

Cătălin Hâldan ar fi împlinit, miercuri, 40 de ani

Cătălin Hâldan ar fi împlinit miercuri 40 de ani. "Unicul căpitan" al dinamoviștilor s-a născut pe 3 februarie 1976 la Brănești.

A început să joace fotbal la vârsta de 10 ani în cadrul clubului Dinamo. Sub comanda primului său antrenor Ionuț Chirilă a câștigat titlurile naționale la toate categoriile de vârstă: pitici, cadeți, juniori, mai puțin la juniorii republicani. Mijlocaș dotat cu calități a debutat în Divizia A pe 2 octombrie 1994 într-un meci cu Steaua (Steaua 2-0 Dinamo). A urmat o perioadă în care a evoluat la FC Chindia Târgoviște, unde a cunoscut bucuria promovării consecutive din Divizia C în B și din B în A. După această perioadă Cornel Dinu l-a adus înapoi la Dinamo (1994 - 2000), de unde nu a mai plecat niciodată. A câștigat cu Dinamo un titlu de campion (1999-2000) și o cupă a României (2000), cifrele carierei sale fiind 131 de jocuri/ 6 goluri în Divizia A, 5/1 în echipa națională, 5/0 în cupele europene, 17/0 la alte loturi naționale. A fost căpitanul echipei dinamoviste, stingându-se din viață în urma unui atac cerebral la 5 octombrie 2000.

sursa: wikipedia

A încetat din viață pe 5 octombrie 2000, după ce s-a prăbușit pe teren în timpul unui meci amical jucat de Dinamo la Oltenița.

Fanii dinamoviști din Peluza Cătălin Hâldan se întâlnesc azi la Cimitirul din Brănești ca să aprindă o lumânare în memoria acestuia.

Subiecte în articol: Dinamo
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Incendiu puternic în cartierul Aviației din București