Antena 3 CNN Politică Alegeri prezidenţiale 2025 CCR dezbate miercuri o cerere de anulare a turului doi

CCR dezbate miercuri o cerere de anulare a turului doi

R.K.
1 minut de citit Publicat la 18:03 20 Mai 2025 Modificat la 18:03 20 Mai 2025
Curtea Constituțională. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Curtea Constituţională a României urmează să discute, miercuri, o cerere de anulare a turului al doilea al alegerilor prezidenţiale, au precizat, pentru Agerpres, oficiali ai CCR.

Potrivit calendarului electoral, în termen de cel mult 3 zile de la încheierea votării, cel mai târziu la data de 20 mai, ora 24:00, se pot formula cereri pentru anularea alegerilor pe motiv de fraudă electorală. Pot contesta partidele şi candidaţii care au participat la alegeri, printr-o cerere temeinic motivată şi însoţită de dovezile pe care se întemeiază.

Până joi, BEC înaintează CCR dosarul cu rezultatele finale din turul doi al alegerilor prezidenţiale. După primirea dosarului şi soluţionarea cererilor de anulare a scrutinului pentru fraudă electorală, instanţa constituţională validează alegerile şi publică rezultatul în Monitorul Oficial. 

Un ONG afiliat lui Călin Georgescu a anunțat, marți, că a depus o contestație la CCR. Asociația Centrul pentru Politici Locale a anunțat declanșarea procedurilor legale de contestare a turului doi.

De asemenea, liderul AUR, George Simion a răspuns, marţi, pe Facebook, unui simpatizant care îi cere să facă contestaţie la turul doi de scrutin: „Fac, fratele meu! Nu sunt muiere, nici trădător. Nu mă aştept să se rezolve dar fac, că nu pot să nu mă bat până la capăt. Undeva tot va puşca!”. 

Însă, până la această oră, Simion nu a anunțat vreo contestație la Curtea Constituțională.

 

Citește mai multe din Alegeri prezidenţiale 2025
» Citește mai multe din Alegeri prezidenţiale 2025
TOP articole