Antena 3 CNN › Mediu › Lumea nu e pregătită pentru El Nino. Ce fenomene meteo extreme ar putea aduce anul viitor

Lumea nu e pregătită pentru El Nino. Ce fenomene meteo extreme ar putea aduce anul viitor

R.M.
4 minute de citit Publicat la 19:34 05 Oct 2026 Modificat la 19:45 05 Oct 2026
El Niño apare de obicei o dată la doi până la șapte ani, atunci când slăbirea alizeelor duce la încălzirea apelor din partea de est a Pacificului. Foto: Getty Images

Fenomenul El Nino, aflat în dezvoltare în Oceanul Pacific, ar putea provoca în următoarele luni o serie de fenomene meteorologice extreme în mai multe regiuni ale lumii, de la incendii de vegetație și alunecări de teren până la albirea coralilor. Potrivit specialiștilor, lumea nu este suficient de pregătită pentru consecințele acestui fenomen, scrie New Scientist.

El Nino este asociat cu temperaturi ale apelor oceanice peste valorile normale în regiunea ecuatorială a Pacificului. În cazul episodului urmărit în prezent, anomaliile de temperatură sunt deosebit de mari.

Analizele oceanice arată că, în partea de est a Pacificului, temperaturile apei au ajuns în unele zone la valori cu peste 6 grade Celsius peste normal.

Însă încălzirea de la suprafața oceanului reprezintă doar o parte a fenomenului. Sub suprafață se află o importantă masă de apă foarte caldă, care se deplasează către est și urcă treptat spre suprafață.

Datele prezentate în prognoze indică anomalii de peste 9 grade Celsius în anumite zone aflate până la aproximativ 200 de metri adâncime.

Specialiștii susțin că El Niño va continua să se intensifice și este așteptat să persiste câteva luni, ceea ce ar putea favoriza apariția unor fenomene meteorologice extreme în mai multe regiuni ale lumii. Efectele ar putea fi mai puternice în condițiile în care temperaturile globale sunt deja cu aproximativ 1,4 grade Celsius peste nivelul preindustrial.

Taifunuri puternice în Asia

Prognozele arată că, în lunile următoare, Asia de Est ar putea fi una dintre regiunile afectate de intensificarea fenomenelor extreme.

La începutul lunii octombrie, în Oceanul Atlantic nu se formase încă niciun uragan. El Niño schimbă circulația atmosferică și creează condiții care pot împiedica formarea și dezvoltarea uraganelor.

În acest an, taifunurile au afectat deja Filipine și Japonia, iar specialiștii se așteaptă la noi furtuni pe măsură ce temperaturile de la suprafața oceanului continuă să crească.

Noiembrie-decembrie: Inundații, secetă și epidemii în Africa

Nordul și estul Etiopiei s-au confruntat cu recolte slabe, iar Sudanul de Sud se află în pragul foametei după unul dintre cele mai secetoase sezoane ploioase din iunie-septembrie înregistrate vreodată, o scădere asociată fenomenului El Nino.

Pe măsură ce El Nino se intensifică pe parcursul toamnei și iernii, se preconizează că va aduce precipitații abundente și inundații fulgerătoare în sudul Etiopiei, în Kenya și în Somalia. 

Inundațiile au provocat moartea a aproape 3.000 de persoane în Africa de Est în timpul fenomenului El Nino din 1997 și a 700 de persoane în timpul celui din 2023.

În același timp, se preconizează că precipitațiile vor atinge cele mai scăzute niveluri din ultimii 75 de ani în țări precum Malawi, Zambia și Zimbabwe la sfârșitul toamnei și în timpul iernii. 

Aceasta amenință cu o recoltă de porumb și mai slabă decât în timpul fenomenului „super El Nino” din 2015-2016, când zeci de milioane de oameni au suferit de foame și sute de mii de animale au murit.

Ianuarie-februarie: Inundații și alunecări de teren în America

Peru, țara în care a fost identificat și denumit fenomenul El Nino, tinde să sufere unele dintre cele mai grave consecințe.

În acest an, cel puțin 52 de persoane au murit deja în Peru în acest an din cauza inundațiilor și alunecărilor de teren. Ploile abundente se extind adesea până în America de Nord. Specialiștii susțin că astfel de fenomene vor continua să aibă loc în lunile următoare în America.

Martie-aprilie: Focare de holeră și malarie

Creșterea nivelului apelor poate suprasolicita sistemele de canalizare, ceea ce înseamnă că apa potabilă poate fi contaminată și pot fi răspândite boli precum holera și leptospiroza, o infecție bacteriană care se poate transmite de la animale la oameni. 

În același timp, apa stagnantă și temperaturile ridicate pot favoriza înmulțirea țânțarilor și răspândirea unor boli precum malaria și febra dengue.

Mai: Albirea coralilor

Al patrulea episod global de albire masivă a coralilor, care a afectat 84% dintre recifele de corali, s-a încheiat oficial în iunie. Pauza ar putea fi însă de scurtă durată.

Albirea coralilor apare atunci când apa prea caldă afectează algele care trăiesc în corali și îi ajută să se hrănească. Dacă temperaturile ridicate se mențin prea mult timp, coralii pot muri din cauza lipsei de hrană.

El Nino împiedică ridicarea la suprafață a apei reci din adâncuri, iar toate cele trei episoade anterioare de El Nino extrem au fost însoțite de albirea masivă a coralilor.

Administrația Națională Oceanică și Atmosferică din SUA (NOAA) avertizează că recifele din aproape toate oceanele tropicale ale lumii sunt din nou în pericol, astfel că un nou episod El Nino ar putea provoca noi episoade de albire atât în zonele tropicale, cât și în afara acestora.

Iunie-iulie: Căldură la nivel global

Prognozele arată că fenomenul El Nino ar aduce din nou temperaturi extrem de ridicate în vara anului viitor.

Potrivit specialiștilor, deși se estimează că El Nino va atinge apogeul la sfârșitul anului 2026, va dura între trei și patru luni până când toată căldura generată de acesta va fi distribuită pe tot globul. 

Astfel, din acest motiv, se estimează că 2027 va fi cel mai cald an înregistrat vreodată.

August: Trecerea bruscă la La Niña

NOAA estimează că Oceanul Pacific ar putea reveni la condiții neutre sau la un episod slab de El Niño în aprilie, mai sau iunie.

Unele studii sugerează că încălzirea globală ar putea duce la variații mai mari între episoadele puternice de El Nino și La Nina, ceea ce crește riscul unor schimbări bruște ale vremii în regiuni precum California și Spania. 

Potrivit cercetătorului Kelman, acest lucru arată cât de important este ca sistemele de alimentație, sănătate, transport și energie să fie mai bine pregătite pentru astfel de schimbări.

Citește mai multe din Mediu
» Citește mai multe din Mediu
TOP articole