Antena 3 CNN › Actualitate › Social › Ce reguli trebuie respectate în tren, în metrou şi în avion, în starea de alertă

Ce reguli trebuie respectate în tren, în metrou şi în avion, în starea de alertă

2 minute de citit Publicat la 18:49 23 Mai 2020 Modificat la 18:49 23 Mai 2020

Iată la ce trebuie să fim atenți atunci când trebuie să călătorim cu unul din mijloacele de transport amintite.

Reguli în domeniul transportului cu trenul

- Purtarea măștii de protecție este obligatorie pentru accesul la bordul trenurilor și pe toată durata călătoriei.

- Șeful de tren/conductorul are obligația să vizualizeze biletul de calatori, fără să-l atingă.

- Operatorii feroviari pun în aplicare rezervări obligatorii de locuri pentru trenurile de lung parcurs și pentru cele regionale, acolo unde este tehnic posibil și eficient din punct de vedere economic.

- Pe scaunele existente în gară, se va semnaliza prin aplicarea de stickere locurile unde se pot așeza persoanele (de preferat un loc ocupat, unul liber).

- Pe peron se va permite doar accesul persoanelor ce prezintă biletul sau dovada electronică a achiziționării acestuia.  

Reguli în domeniul transportului cu metroul

- Pentru accesul în stațiile de metrou, pe durata șederii în aceste stații și pe toată durata călătoriei cu metroul este obligatorie purtarea măștii de protecție.

- Pe Magistralele 1-3, vor circula 32 trenuri în perioadele de vârf de trafic, la interval minim de 6 minute, iar pe distanța comună a celor două magistrale, Nicolae Grigorescu – Eroilor, se va asigura un interval minim de 2-3 minute. Pe Magistrala 2, vor circula 21 trenuri în perioadele de vârf de trafic, la interval minim de 3 minute. Pe Magistrala 4, vor circula 4 trenuri în perioadele de vârf de trafic, la interval minim de 11 minute, până la punerea în funcțiune a sistemului de siguranță a traficului pe distanța parc  Bazilescu – Străulești.

Reguli în domeniul transportului cu avionul

- Pasagerii sunt îndrumați să efectueze operațiunile de check-in on-line.

- Piloții sunt obligați să poarte masca de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, în cazul părăsirii cabinei de pilotaj, și să-și igienizeze mâinile, prin spălare cu apă și săpun sau dezinfectare cu dezinfectanți pe bază de alcool, după terminarea sarcinilor în afara cabinei de pilotaj.

- Mișcările în cabina de pilotaj se reduc la un minim necesar

- Serviciul la bord va fi suspendat/limitat pe rute/destinații în funcție de nivelul de risc declarat de autorități

- Pasagerii vor fi grupați pe familii și, în măsura posibilităților, cât mai distanțați

- Pasagerii au obligația de a purta masca de protecție la urcarea la bordul aeronavelor, precum și pe toată durata călătoriei

- Pentru a evita aglomerările, companiile aeriene / agenții de handling informează pasagerii să se prezinte la aeroport cu cel puțin 3 ore înainte de ora programată pentru decolare

- Ventilarea naturală va fi îmbunătățită pe cât posibil în terminale, în timp ce recircularea aerului va fi redusă. 
 

Etichete: reguli transport
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole