Mai multe descoperiri arheologice recente din centrul Anatoliei schimbă în mod semnificativ ceea ce se știa despre unul dintre cele mai enigmatice peisaje sacre ale regiunii. În zonele vulcanice muntoase de la nord de Karaman, cercetătorii au găsit cel puțin 15 biserici și capele care nu fuseseră cercetate până acum în regiunea istorică Binbir Kilise („Cele o mie și una de biserici”) și au adus noi dovezi că această zonă a fost cândva un important centru de pelerinaj bizantin.
Descoperirile fac parte dintr-un studiu de teren aflat în desfășurare, coordonat de İlker Mete Mimiroğlu, de la Universitatea Necmettin Erbakan, și e axat pe arhitectura religioasă creștină timpurie și bizantină de pe versanții Karadağ, un vechi masiv vulcanic.
Un peisaj sacru dincolo de o singură așezare
În loc să reprezinte un singur oraș sau un complex monastic izolat, regiunea Binbir Kilise pare să fi inclus mai multe așezări interconectate, răspândite pe terenul accidentat al zonei. Structurile nou identificate, printre care biserici mici, capele și alte vestigii arhitecturale, sugerează că viața religioasă de aici era amplă și bine organizată.
Cercetătorii au documentat și o gamă largă de elemente asociate, de la sisteme de cisterne și spații de cult în aer liber până la inscripții, morminte. Luate împreună, aceste descoperiri arată că situl nu era doar un loc de cult, ci și o zonă locuită, capabilă să susțină o populație numeroasă.
Au mai fost găsite mai multe peșteri naturale sau parțial amenajate, folosite ca locuri de retragere ascetică, unele dintre ele marcate cu cruci sculptate. Acest lucru indică un peisaj spiritual, specific vieții religioase bizantine timpurii.
Semnificația din spatele numelui „Binbir Kilise”
Denumirea „Cele o mie și una de biserici” nu trebuie înțeleasă literal. În limba turcă, termenul „binbir” este adesea folosit în sens figurat pentru a exprima abundența sau multiplicitatea, asemănător ideii de „nesfârșit de multe”.
În cazul regiunii Karadağ, numele reflectă densitatea impresionantă a clădirilor religioase de acolo. Încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, când exploratori precum Gertrude Bell și William Mitchell Ramsay au documentat pentru prima dată situl, cercetătorii au fost impresionați de numărul mare de biserici, mănăstiri și capele de pe versanții vulcanici.
Astăzi, termenul descrie o realitate arheologică mult mai amplă: nu doar ruine izolate, ci o vastă topografie sacră modelată de secole de activitate creștină.
Un centru de pelerinaj bizantin cu influență regională
Imaginea care se conturează sugerează că Binbir Kilise a fost mai mult decât un centru religios local. Dimensiunea sa, diversitatea arhitecturală și dovezile unei infrastructuri bine organizate indică faptul că a funcționat ca o importantă destinație de pelerinaj în perioada bizantină.
Pelerinii care traversau Anatolia ar fi putut fi atrași de comunitățile monastice din zonă, de spațiile sacre și, posibil, de relicve sau tradiții de cult locale. Prezența inscripțiilor ar putea oferi detalii suplimentare despre identitatea credincioșilor, patronilor și autorităților religioase legate de sit.
Unul dintre cele mai interesante aspecte ale cercetării îl constituie dovezile unei ocupări continue și după epoca bizantină. Descoperirea unei monede din perioada selgiucidă sugerează că cel puțin o parte a așezării a rămas activă și în perioada islamică medievală.
Această continuitate pune sub semnul întrebării ipotezele anterioare potrivit cărora situl ar fi fost abandonat brusc odată cu declinul stăpânirii bizantine. În schimb, ea indică o transformare mai lentă, în care structurile de locuire și folosire a spațiului ar fi putut continua, chiar dacă în forme culturale și religioase diferite.
Documentele istorice arată, de asemenea, că până în secolul al XV-lea populațiile din regiunea Karaman, inclusiv comunități musulmane și nemusulmane, au fost relocate în Balcani. Această schimbare demografică ar putea explica abandonarea treptată a așezărilor din Karadağ.