Arheologii cred că au găsit o cetate dispărută de secole, în vestul Turciei, în apropierea locului unde, în urmă cu aproape 850 de ani, s-a desfășurat una dintre cele mai importante confruntări dintre Imperiul Bizantin și turcii selgiucizi. Cercetătorii care lucrează în apropiere de Civril, în provincia Denizli, susțin că o așezare în ruină, de mari dimensiuni, aflată deasupra văii Kufi, ar putea fi mult căutata cetate Myriokephalon, fortificația care a dat numele Bătăliei de la Myriokephalon din 1176.
Combinația dintre topografie, vestigiile arhitecturale, ceramica descoperită și sursele medievale reprezintă unul dintre cele mai solide argumente de până acum în favoarea acestei ipoteze, scrie Arkeonews.
Studiul a fost realizat de profesorul Hasan Kara și profesorul asociat İbrahim Balık, de la Universitatea Pamukkale, și a fost publicat în Anadolu Kültürel Araştırmalar Dergisi. Cercetarea lor pornește de la o problemă care îi preocupă pe istorici de mai bine de un secol, și anume locul exact în care s-a desfășurat Bătălia de la Myriokephalon nu a fost stabilit cu certitudine.
O cetate care era deja o ruină în 1176
Bătălia a avut loc la 17 septembrie 1176, între armata împăratului bizantin Manuel I Comnenul și armata selgiucidă condusă de sultanul Kilij Arslan al II-lea. Sursele medievale menționează un loc numit Myriokephalon, însă cetatea asociată acestui nume nu a fost localizată.
Un detaliu este deosebit de important. Istoricul bizantin Niketas Choniates nu descria Myriokephalon ca pe o fortificație militară aflată în funcțiune. În momentul în care armata lui Manuel a trecut prin zonă, locul era deja abandonat și în ruină.
› Vezi galeria foto ‹
Pentru Kara și Balık, acest lucru înseamnă că cetatea dispărută nu trebuie neapărat să fi fost o fortificație bizantină importantă din secolul al XII-lea. Ar putea fi, în schimb, vestigiile unei așezări mult mai vechi, abandonată cu secole înainte de bătălie.
Cercetătorii au început lucrările de teren în 2010 și au analizat mai multe dintre locurile propuse de istorici drept posibile amplasamente ale bătăliei, în provinciile Denizli, Afyonkarahisar, Isparta și Konya. Treptat, atenția lor s-a concentrat asupra localității Civril și a văii Kufi. Au fost comparate rutele istorice, denumirile geografice, hărțile topografice și observațiile de pe teren cu descrierile păstrate în sursele medievale.
O piatră a schimbat cu totul cercetarea
O descoperire importantă a avut loc în vara anului 2023.
În apropiere de Harıldakkaya, la est de locul în care valea Kufi se deschide spre câmpia Civril, cercetătorii au observat un bloc arhitectural dreptunghiular de mari dimensiuni, aflat pe un deal izolat. Piatra avea puțin peste un metru lungime și prezenta pe margini urme de prelucrare, ceea ce sugera că în apropiere existase cândva o construcție antică importantă.
O analiză mai atentă a schimbat imaginea asupra întregului deal. Unele linii care păreau inițial a fi simple delimitări ale terenurilor agricole s-au dovedit, în anumite zone, a conține fundații construite și blocuri mari de piatră prelucrate. Vizitele repetate, fotografiile realizate cu dronele și analiza topografică au scos treptat la iveală urmele unei așezări fortificate mult mai mari.
Situl se află pe o înălțime asemănătoare unei peninsule, protejată natural între câmpie și valea Kufi. Dealul se ridică la aproximativ 100 - 120 de metri deasupra peisajului din jur. Accesul este cel mai ușor dinspre est, în timp ce celelalte laturi domină valea și câmpia.
Cercetătorii au identificat fundații de ziduri, două turnuri proeminente, posibile puțuri sau cisterne, urme de clădiri vizibile în imaginile realizate cu dronele și linii lungi de zidărie care traversează situl.
Ceramica ar putea explica de ce a dispărut cetatea
Descoperirile de la suprafață sugerează că așezarea este considerabil mai veche decât bătălia care a făcut celebru numele Myriokephalon. Printre fragmente se numără vase, țigle și amfore. Unele obiecte ceramice au fost datate în secolele al IV-lea și al III-lea î.Hr., în timp ce alte materiale provin din perioada romană și din perioada bizantină timpurie.
Un mâner de amforă răsucit și numeroase fragmente de vase au fost datate de specialiști în secolele al V-lea și al VI-lea d.Hr. Până acum, cercetătorii nu au identificat la suprafață vestigii clare care să dateze după secolul al VI-lea.
Această absență ar putea fi importantă. Dacă acolo nu se mai locuise cu câteva secole înainte de anul 1176, imaginea arheologică ar corespunde descrierii lui Choniates despre Myriokephalon ca un loc vechi și ruinat, nu ca o fortificație bizantină aflată în funcțiune.
Kara și Balık sugerează că așezarea ar fi putut fi abandonată în timpul conflictelor care au afectat Anatolia în perioada romană târzie și la începutul Evului Mediu. Pentru a stabili însă cu exactitate când și de ce a fost abandonată, sunt necesare săpături arheologice.
Situl a fost afectat și în perioada modernă. Piatra a fost scoasă pentru a fi folosită în construcții, activitățile agricole au perturbat stratul de suprafață, drumurile au traversat unele dintre fortificații, iar anumite blocuri ar fi putut fi reutilizate chiar la construirea canalului Kufi. Imaginile realizate cu dronele au scos însă la iveală fundații ale unor clădiri care nu mai pot fi observate cu ușurință de la nivelul solului.
Identificarea nu se bazează doar pe ruine
Cetatea propusă de cercetători se află și pe un vechi traseu care lega Homa, identificată cu actuala localitate Gümüşsu, de Işıklı și valea Kufi.
La aproximativ 750 de metri sud de cetate se află necropola și așezarea Karakaya, declarată oficial sit arheologic în 2021. Cercetătorii au documentat, de asemenea, morminte istorice, posibile elemente defensive și relatări locale despre arme despre care se spune că ar fi fost descoperite în timpul lucrărilor la canal, la începutul anilor 1950. Aceste arme nu au fost însă găsite și nu pot fi considerate, în prezent, dovezi arheologice directe ale bătăliei.
Kara și Balık concluzionează că ruinele aflate la aproximativ șapte kilometri nord-est de Çivril reprezintă foarte probabil cetatea pierdută Myriokephalon. În același timp, studiul lor subliniază că identificarea trebuie verificată prin cercetări multidisciplinare și săpături arheologice.