Antena 3 CNN Externe Charlie Hebdo, răspuns după reacția românilor în cazul caricaturii cu Simona Halep

Charlie Hebdo, răspuns după reacția românilor în cazul caricaturii cu Simona Halep

Directorul şi redactorul-şef al Charlie Hebdo, Laurent Sourisseau, a scris în editorialul său din ultimul număr al revistei franceze, că românii, ca toţi europenii, nu au umor, după ce s-au supărat pe Franţa, în urma caricaturii ce o ironiza pe Simona Halep. 

„Săptămâna trecută, România, care ne-a dat totuşi mari comici precum hazliul Mircea Eliade sau măscăriciul Cioran (le poilant Mircea Eliade et le désopilant Cioran) s-a supărat pe Franţa din cauza unui desen cu jucătoarea care tocmai câştigase Roland-Garros. La şaizeci şi unu de ani după crearea Comunităţii economice europene, descoperim cu oroare că europenii n-au niciun umor. În ciuda pactului oţel-cărbune, a CEEA (Comunitatea europeană a energiei atomice) şi a spaţiului Schengen, un mare şantier fundamental pentru construcţia europeană n-a fost încă lansat: Europa umorului. Ca o circumstanţă atenuantă pentru români trebuie spus că nici părinţii fondatori ai Europei — Jean Monnet, Robert Schuman, De Gasperi sau Adenauer… — nu erau mari comici”, a scris Riss.

Publicaţia franceză de satiră Charlie Hebdo a ironizat victoria Simonei Halep la turneul de la Roland Garros.

 

 


 

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
ANM anunţă prognoza meteo pentru Săptămâna Mare