Antena 3 CNN Actualitate Locale Cinci tineri, care se întorceau de la o petrecere, au intrat cu maşina într-o casă, în Scopoşeni

Cinci tineri, care se întorceau de la o petrecere, au intrat cu maşina într-o casă, în Scopoşeni

Cinci tineri care se întorceau de la o petrecere au intrat cu maşina într-o casă, în localitatea Scopoşeni din comuna Gorban, judeţul Iaşi.

de Alin Tarnovschi    |   

O mașină în care se aflau cinci persoane cu vârste cuprinse între 20 și 25 ani a ieșit de pe șosea, a intrat într-o curte, s-a răsturnat și a lovit o casă.

Cele cinci victime au ajuns la spital, una dintre persoane fiind în stare de inconștiență.

Accidentul rutier s-a produs duminică dimineața, pe DN 28, în localitatea Scopoșeni din comuna ieșeană Gorban.

La fața locului au intervenit echipaje ISU și SAJ Iași, inclusiv autospeciala de descarcerare deoarece una dintre victime era prinsă între resturile mașinii.

În mașina care s-a răsturnat se aflau doi bărbați și trei femei. Persoana încarcerată a fost extrasă din mașină, după care a fost luată de un echipaj de pe ambulanță, notează Mediafax.

Victimele au vârste cuprinse între 20 și 25 ani și se pare că se întorceau de la o petrecere.

Cele cinci victime au multiple traumatisme și au fost transportate la unități medicale din județul Iași, au anunțat echipele de intervenție.

Subiecte în articol: Iași accident Scopoşeni
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
1,5 milioane de angajați români ar putea avea salarii mai mici, din iulie