Antena 3 CNN Politică Ciolacu: "Prețurile au luat-o razna în timp ce Cîțu se visează iar pe calul alb al creșterii economice"

Ciolacu: "Prețurile au luat-o razna în timp ce Cîțu se visează iar pe calul alb al creșterii economice"

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că prețurile din România au luat-o razna, iar premierul Florin Cîțu „se visează pe calul alb al creșterii economice”.

de Andreea Ştefan    |   

„Prețurile au luat-o razna în timp ce Cîțu se visează iar pe calul alb al creșterii economice! Istorică este doar prăbușirea galopantă a puterii de cumpărare a românilor”, a afirmat Marcel Ciolacu într-o postare făcută pe pagina sa de Facebook.

Liderul PSD susține că prețurile au crescut atât la facturi și combustibil, cât și la alimente. Mai mult decît atât acesta a amintit și de inflația de peste 3%, care „a făcut franjuri veniturile” românilor.

„Facturi la energie cu 17% mai mari, combustibil cu 9% mai scump și prețuri până la cer la alimentele de bază. Plus o inflație de peste 3% care a făcut franjuri veniturile și așa înghețate de premierul Cîțu.

Asta e realitatea. Ce este de reținut din comunicatul INS este doar că, după un an de pandemie, economia României este sub primul trimestru din 2020, când a fost lockdown! Halal performanță, Cîțu!”, a mai scris Marcel Ciolacu.

Premierul Florin Cîțu a anunțat că ”economia României a crescut cu 2.8% în primul trimestru din 2021”, fiind astfel cea mai rapidă revenire economică din istorie.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Ministrul Mediului explicaţii cu privire la praful saharian