Antena 3 CNN Externe Preşedintele SUA în Cisiordania | Biden susţine soluţia a două state în conflictul israelo-palestinian, dar admite impasul negocierilor

Preşedintele SUA în Cisiordania | Biden susţine soluţia a două state în conflictul israelo-palestinian, dar admite impasul negocierilor

SUA susţin soluţia coexistenţei a două state pentru oprirea conflictului israelo-palestinian, a afirmat vineri preşedintele SUA, Joseph Biden, cu ocazia întrevederii pe care a avut-o la Betleem, în Cisiordania, cu preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas.

de Alexandra Dima    |   

Joe Biden a pledat pentru reluarea negocierilor de pace, oprite de mulţi ani, în sensul eventualei aplicări a soluţiei coexistenţei a două state, israelian şi palestinian, "pe baza frontierelor din 1967".

"Poporul palestinian merită propriul stat, independent, suveran, viabil şi adiacent", a declarat Joseph Biden, formulând o propunere diferită de cea a fostului preşedintele Donald Trump, care a propus un stat semiadiacent şi menţinerea coloniilor de către Israel.

"Ştiu că obiectivul a două state pare atât de îndepărtat în contextul lipsei demnităţii din cauza restricţiilor de circulaţie şi a preocupărilor reale referitoare la siguranţa propriilor copii. În prezent, poziţiile nu sunt suficient de mature" pentru relansarea negocierilor de pace, a subliniat Biden, conform cotidianului The Times of Israel, subliniind că Administraţia de la Washington va continua să stimuleze Israelul şi Autoritatea Palestiniană să reia negocierile.

Sursa: Mediafax

Subiecte în articol: SUA Cisiordania Joe Biden
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Cod portocaliu și galben de vijelii. 9 județe sunt vizate