Rusia pare să profite din plin de actuala escaladare a tensiunilor din Orientul Mijlociu. Pe lângă avantajele financiare generate de creșterea prețului petrolului, Moscova își regăsește un rol în diplomația internațională, punându-se în poziția de mediator între Iran, Israel și Statele Unite. În același timp, atenția globală se mută de la războiul din Ucraina către criza din Orientul Mijlociu – o evoluție care servește, cel puțin temporar, intereselor Kremlinului, scrie CNN.
Întotdeauna a existat o tensiune incomodă în relația complicată a Kremlinului cu Orientul Mijlociu. Pe de o parte, alianțele Rusiei și influența sa economică în regiune au fost, tradițional, puternice. Pe de altă parte, fiind unul dintre cei mai mari producători mondiali de petrol și gaze, Rusia tinde să profite atunci când lucrurile se destabilizează în regiunea bogată în energie, iar piețele reacționează cu nervozitate.
Exact acest scenariu se desfășoară acum: Kremlinul își vede aliatul iranian slăbit dramatic de loviturile aeriene israeliene, dar în același timp culege beneficiile.
La prima vedere, Rusia pare să aibă mult de pierdut
Iranul a fost un partener strategic deosebit de valoros pentru Kremlin, împărtășind nu doar ostilitatea față de valorile și influența occidentală, ci și furnizând armatei ruse numeroase drone de atac Shahed, folosite în bombardamentele asupra Ucrainei.
Este adevărat că o mare parte din producția acestor drone a fost mutată în Rusia, însă, pe măsură ce dronele ucrainene lovesc din ce în ce mai des instalațiile de producție din spatele frontului, acel flux constant de echipamente iraniene ar putea deveni din nou crucial.
Pentru Kremlin, mai există și o senzație vagă, dar dureroasă, de umilință, fiind nevoit să stea pe margine și să privească cum un alt aliat-cheie din Orientul Mijlociu este supus unui bombardament feroce, fără să poată sau să dorească să intervină.
Moscova a emis, desigur, declarații puternic formulate, condamnând atacurile Israelului asupra instalațiilor nucleare ale Iranului ca fiind „ilegale” și acuzând că acestea creează „amenințări inacceptabile pentru securitatea internațională”. De asemenea, Kremlinul a acuzat țările occidentale că manipulează situația pentru a „regla conturi politice”.
Totuși, alianța presupusă dintre Rusia și Iran nu a mers niciodată până la apărarea militară a Republicii Islamice, iar Kremlinul nu a oferit niciun sprijin militar concret.
Este cert că o eventuală prăbușire a regimului iranian – obiectiv aparent al Israelului – ar adăuga Iranul pe lista tot mai lungă de alianțe și state client pierdute de Kremlin în Orientul Mijlociu, alături de Irak, Libia și, mai recent, Siria.
Un joc în favoarea Kremlinului
Însă, iată din nou acea tensiune incomodă: lucrurile nu stau chiar atât de rău pentru Moscova pe cât ar părea. De fapt, acest nou conflict din Orientul Mijlociu pare să joace în favoarea Kremlinului.
Pe lângă câștigul financiar adus de creșterea prețului petrolului, conflictul Iran-Israel deschide, metaforic vorbind, „robinetul” unor oportunități diplomatice pentru un Kremlin aflat de ani buni în izolare internațională din cauza războiului din Ucraina.
Rusia nu a încetat niciodată să se perceapă drept un jucător major în diplomația internațională, cu un loc meritat la masa marilor puteri alături de SUA și China. Acum, Kremlinul are în față o criză în care poate coopera direct și constructiv cu Statele Unite – și, posibil, poate deveni un partener de neînlocuit în eforturile de reconstrucție a ordinii în regiune.
Președintele rus, Vladimir Putin, este în prezent singurul lider politic major care are legături directe atât cu Iranul, cât și cu Israelul și Statele Unite. Profitând de această poziție, el își semnalizează disponibilitatea de a juca rolul de mediator, prezentând Rusia drept un actor esențial în echilibrul de putere din Orientul Mijlociu.
Într-o convorbire recentă cu Casa Albă, Putin i-a reamintit președintelui Donald Trump că Rusia a fost de-a lungul timpului un aliat al SUA în problema nucleară iraniană – o sugestie clară că este dispus să joace din nou acest rol. Casa Albă pare deschisă ideii: după discuția telefonică, președintele Trump și-a exprimat disponibilitatea de a-l lua în considerare pe liderul rus ca posibil mediator în conflict.
De la începutul celui de-al doilea mandat al președintelui Trump, Washingtonul și Moscova au căutat modalități de a-și extinde relațiile dincolo de conflictul din Ucraina. Soarta Iranului și ambițiile sale nucleare au reapărut pe neașteptate – alături de teme precum regiunea arctică, cooperarea economică sau explorarea spațială – ca un nou teren potențial de interes comun.
Pentru Kremlin – și poate și pentru președintele Trump – acest context reprezintă un avantaj major. Dar nu și pentru Ucraina.
Pe fondul unei crize în escaladare în Orientul Mijlociu și cu SUA părând tot mai aproape de o implicare directă, atenția globală s-a mutat brusc de la războiul din Ucraina – unde loviturile rusești cu drone și rachete devin tot mai devastatoare – către distrugerile provocate în Israel și Iran.
Iar, cel puțin pentru o perioadă, lumina reflectoarelor pare să se fi mutat clar asupra rolului Kremlinului ca posibil „făcător de pace” în Orientul Mijlociu – și departe de războiul pe care continuă să-l poarte mult mai aproape de casă.