Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a publicat luni, în premieră, un tablou complet, cu date și cifre, care prezintă „dimensiunea Securităţii la finalul regimului comunist”. Astfel, conform datelor CNSAS, în 1989, aparatul Securității însuma, cu tot cu Trupele de Securitate, peste 14.000 de angajați.
„Analiza cuprinde întregul aparat, fiind calculată la un total general de 14.629 de angajaţi (obținut prin însumarea celor 8.760 de angajaţi din aparatul central şi trupele de securitate - cu cei 5.869 de angajaţi ai aparatului teritorial). În acest total este inclus şi personalul muncitor civil (p.m.c. – aproximativ 1200 de persoane, fără grad militar)”.
Personalul „muncitor civil” era compus din muncitori calificați și tehnicieni (în atelierele de producție și întreținere a tehnicii operative speciale - reparații echipamente de ascultare, auto, laboratoare foto/chimice), deservire logistică grea (şoferi de transport, personal administrativ pentru clădiri și depozite, specialiști în telecomunicații sau constructori încadrați direct de minister fără grad militar), gospodării anexe, tipografie (personalul care deservea infrastructura extinsă a Ministerului de Interne de pe întreg teritoriul țării), activităţi de secretariat (dactilografe, secretare).
Direcția Securității Statului (DSS) era împărțită în aparatul central (București), Trupele de Securitate și aparatul teritorial (județe şi S.M.B. - Securitatea Municipiului Bucureşti).
Aparatul central al DSS număra 6.023 cadre, reprezentând 41,17% din totalul angajaților Securității.
Trupele de Securitate (Comandament + Unități) numărau 2.737 cadre (reprezentând 18,71% din total) - cifrele nu includ numărul de recruți - tinerii înrolați anual în cadrul armatei obligatorii (n.r.).
Aparatul teritorial (40 de Județe + S.M.B.) număra 5.869 cadre (reprezentând 40,12% din total).
CNSAS precizează că „Aparatul central” al DSS concentra „cel mai puternic nucleu informativ, tehnic și de analiză din țară”.
„Aici erau rulate marile dosare de spionaj, contraspionaj, filaj centralizat și interceptări la nivel național. Marile concentrări de forțe în București: Direcția a IV-a (Contrainformații Militare) cu un colos de 1.022 de cadre și Unitatea Specială „F” (Filaj) cu 745 de cadre. De asemenea, unitățile de elită precum USLA (Unitatea Specială pentru Luptă Antiteroristă) aveau în Capitală sediul și grosul forțelor (772 de cadre)”, se arată în analiza CNSAS.
De asemenea, Trupele de Securitate reprezentau „componenta militarizată (infanterie, pază obiective speciale, intervenție în caz de revoltă populară). Deși Comandamentul era localizat în București, unitățile (batalioanele și regimentele de trupe de securitate) erau dislocate strategic pe întreg teritoriul țării (București, Cluj, Timișoara, Ploiești etc.) pentru a asigura controlul rapid în caz de criză”.
Direcția I a Securității concentra „un număr relativ restrâns de cadre, având 103 angajați”.
„Menirea Direcţiei I era supravegherea directă a populației sub aspectul conformării ideologice. (Structură teritorială corespondentă - Serviciul I)”, se arată în analiza CNSAS.
Direcția II avea 152 de angajați responsabili de marile obiective economice strategice naționale și ministere. În teritoriu asigura supravegherea informativă directă în fabrici, uzine, combinate, IAS-uri și infrastructură economică regională.
Direcția III avea o pondere ridicată în structura centrală, cumulând 213 angajați dedicați monitorizării reprezentanțelor străine și rețelelor de spionaj extern
Unitatea Specială „T”: „Un colos tehnologic de sine stătător la nivel central, operând cu 466 de angajați. La nivel executiv cadrele deserveau direct aparatele locale de ascultare a telefoanelor și control ambiental. (Structură teritorială corespondentă – Serviciul T)”
Unitatea Specială „F”: Reprezenta una dintre cele mai mari concentrări logistice de personal din structura centrală a DSS, cu un efectiv de 745 de angajați dedicați capitalei și cazurilor de importanță națională. Cadrele constituiau echipe mobile stradale destinate urmăririi directe a persoanelor considerate periculoase de către regim.
Linia operativă „S” (controlul corespondenței scrise - scrisori, colete, trimiteri poștale interne și internaționale) era asigurată de Unitatea Specială „S”, care figurează cu un volum semnificativ de personal, fiind o activitate intens centralizată în București - 356 de angajaţi. Astfel, în teritoriu activitatea de control al corespondenței se desfășura la nivelul fiecărui Inspectorat Județean prin birouri sau compartimente speciale „S”, de regulă amplasate secret în incinta oficiilor poștale județene mari (PTTR), se arată în analiza CNSAS despre fosta Securitate comunistă.