Antena 3 CNN Actualitate Completele de cinci judecători de la Instanța Supremă, discutate în CCR. ”Componența s-a făcut în afara legii”

Completele de cinci judecători de la Instanța Supremă, discutate în CCR. ”Componența s-a făcut în afara legii”

1 minut de citit Publicat la 11:00 07 Noi 2018 Modificat la 11:00 07 Noi 2018

Update: Preşedintele ÎCCJ Cristina Tarcea a declarat, miercuri, în şedinţa Curţii Constituţionale în care se dezbate conflictul instituţional pe constituirea completului de 5 judecători, că este inedită situaţia în care explicaţiile vin pentru aplicarea legii în litera şi spiritul ei.

"Înalta Curte se află într-o situaie inedită, de a explica de ce a aplicat în litera şi spiritul ei, legea. Litera şi spiritul legii înseamnă şi respectarea termenelor pe care legea le impune", a spus Cristina Tarcea, în şedinţa CCR.

Update: Reprezentantul Guvernului, fostul judecător CCR Toni Greblă, în prezent SGG: Componenţa s-a făcut în afara legii

Secretarul general al Executivului, Toni Greblă, reprezentantul Guvernului la dezbaterea CCR pe sesizarea privind formarea completelor de 5 judecători, a spus în şedinţă că au fost făcute în afara legii completele de la instanţa supremă.

„Refuzul ÎCCJ de a aplica prevederile legale a fost explicit şi prin adoptarea unei hotărâri a Colegiului de Conducere al ÎCCJ care a stablit contrar şi peste, adăugâng la prevederile legii că în ceea ce priveşte preşedintele, vicepreşedintele şi şeful de secţie, sunt desemnaţi de drept în fiecare cele două complete de judecători, astfel încât şi în prezent, ÎCCJ, refuzând aplicarea prevederilor legale, a stabilit printr-o hotărâre a Colegiului director, că prevederea legală nu se aplică decât de la 1 ianuarie 2019. Componenţa acestor complete s-a făcut în afara legii şi practica constituţională e constantă, textele constituţionale de asemenea. Legea e de strictă interpretare şi niciun alt organ în afara de Parlament nu poate să adauge la lege sau să refuze aplicarea prevederilor legale”, a spus Toni Greblă în dezbaterea de miercuri de la CCR.

Știrea inițială

CCR dezbate, miercuri, de la ora 10.00, sesizarea privind conflictul juridic Parlament-ÎCCJ referitor la formarea completelor de cinci judecători de la instanţa supremă. Părţile îşi vor susţine punctele de vedere, secretarul general al Executivului, Toni Greblă, va prezenta argumentele Guvernului.

Şedinţa CCR de miercuri este publică.

Pe 2 octombrie, premierul Viorica Dăncilă a sesizat CCR în legătură cu existenţa unui conflict juridic între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) cu privire la formarea completelor de cinci judecători de la instanţa supremă.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole