Antena 3 CNN Actualitate Copii plimbaţi cu sfoara în prima zi de şcoală pentru a păstra distanţarea socială

Copii plimbaţi cu sfoara în prima zi de şcoală pentru a păstra distanţarea socială

Imaginile filmate de un părinte în prima zi de şcoală arată cum invăţământul românesc se face prin improvizaţii. Elevii de clasa pregătitoare sunt plimbaţi de educatoare cu mâinile în jurul unei sfori, pentru a păstra distanţarea socială, impusă de autorităţi.

de Cristi Popovici    |   

Mihai Gâdea a prezentat la Sinteza Zilei un filmuleţ postat pe Facebook de un părinte revoltat că elevii unei şcoli sunt ţinuţi cu o sfoară de învăţătoarea care încerca, astfel, să păstreze distanţarea socială între ei.

"Din perspectiva educatoarei, ea are următoarea problemă, copiii nu trebuie să stea înghesuiţi unul lângă celălalt. Şi ea încearcă să găsească o soluţie. Pe de altă parte, toată scena asta putem să o privim din perspectiva unui copil care intra în clasa întâi şi pentru care prima lui amintire este că merge la şcoală, i se face o buclă, şi la cătuşe sunt bucle, i se face o buclă, i se bagă mâna acolo şi este târât în acest drum de către învăţătoare. Care este impactul emoţional pentru copilul acela?", a comentat filmuleţul Mihai Gâdea.

"La prima impresie pare o chestiune brutală, pentru că este vorba de nişte copii care merg cu o sfoară. Dar eu pot să o înţeleg şi pe doamna învăţătoare, ca să-i pună la distanţă. De ce? Pentru că nu există norme metodologice. Pentru că aceşti profesori, săracii, răspund cu profesia, cu onoarea, cu capul lor. Pentru că nu răspunde nimeni altcineva", a comentat şi Mirela Vaida, prezentă în platoul de la Sinteza Zilei.

Subiecte în articol: şcoală
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Cutremur, în această dimineață, la graniță cu România!